Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

ÎNREGISTAREA LA PROGRAMUL DE FORMARE PENTRU PROFESORII DIN CENTRELE EDUCAȚIONALE ALE DIASPOREI

Biroul Relații cu Diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat în cooperare cu Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) organizează Programul de formare pentru profesorii din Centrele Educaționale ale Diasporei, cu susținerea financiară a Agenției Elvețiane pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) prin intermediul proiectului „Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, faza a II-a.

 

Programul va oferi beneficiarilor posibilitatea să-și dezvolte competențele profesionale în predarea-învățarea limbii române, modelul tradițional cu copiii și modelul – la distanță, care vor include și organizarea de imersiuni lingvistice și culturale, concursuri pentru copii, variate activități pentru promovarea Republicii Moldova prin obiceiuri, limbă și tradiții.

 

Lansarea evenimentului va avea loc în cadrul Zilelor Diasporei la 21 august 2020.

 

Programul urmează a fi realizat în perioada 21 august - 02 octombrie 2020 și va avea loc în baza instruirii la distanță. 

 

Termenul-limită de înscriere la Programul sus-menționat este: 16 august 2020.

 

Îndemnăm profesorii din Centrele Educaționale ale Diasporei să se înregistreze la Program AICI.