Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

UN ALTFEL DE DOR: LA DISTANȚĂ, DAR TOTUȘI ÎMPREUNĂ!

Published on: Sun, 08/16/2020 - 00:00

SINTEZA ZILEI A ȘAPTEA

 

Cea de-a șaptea zi a Programului DOR a fost, la fel ca și precedentele, una plină de activități interesante, dar și în culori de curcubeu.

 

Programul a început cu tradiționala înviorare de dimineață. Cornel, Elena și Constantin au transmis multă energie pozitivă și au creat dispoziție bună, desigur sub regia lui Andrei.

 

Până la prezentarea Agendei zilei, Irina a făcut o retrospectivă a zilei anterioare, menționând doruleții care au transmis poze la concursul „DOR de peste tot” pe fundalul unor monumente istorice din localitățile, orașele în care se află. 

 

A urmat cel de-al șaptelea concurs, „Moldova-patria mea!”. Și de aceasta data, copii au transmis eseuri impresionante, pline de afecțiune, patriotism, şi devotament față de țară și poporul din care facem parte.

 

La atelierul practic „Pictură pe stofă”, doruleții au avut posibilitatea să picteze pe stofă, fie pe un maiou sau tricou, fiind ghidați de pictorița și designerul grafic Victoria Balica. Pictorița și-a împărtășit experiența și a dat recomandări privind aplicarea tehnicii specifice de pictură pe textile. O pată de culoare, un desen amuzant, un joc de culori, astfel încât, totul, se transformă ușor, în ceva original și plin de personalitate. Cu puțin talent, răbdare și imaginație garderoba si lucrurile din jur prind contururi colorate și magice.

 

La activitatea „Descoperă Moldova” copiii au fost invitați virtual la Bisericile din lemn: Vorniceni și Horodiște. Biserica de lemn din satul Vorniceni (raionul Strășeni) a fost construită în 1791 și în prezent nu este funcțională. Obiectivul religios și monumentul cultural, deși distrus de confluența timpului, continuă să păstreze istoria mai multor secole. Biserica din satul Horodiște (raionul Călărași) a fost fondată în 1797 și funcționează până astăzi. Interiorul a fost restaurat și amenajat, iar oamenii continuă să meargă regulat la slujbe.

 

La sfârșitul zilei, doruleții au avut posibilitatea să facă o excursie virtuală la complexul „Gagauz Sofrasi” din satul Congaz, Găgăuzia. Congaz este cel mai mare sat din Republica Moldova și cel mai dens populat din Europa, fiind inclus în Cartea recordurilor Guinnes, iar 96% din populație sunt de etnie găgăuză. Dna Ana Statova, gazda complexului, a primit cu mult drag oaspeții și a povestit despre tradițiile și obiceiurile găgăuze, care sunt asemănătoare, dar totodată, și diferite de ale moldovenilor.

 

Fiți cu ochii pe noi, să vedeți ce urmează în cea de-a opta zi a Programului DOR!