A fost lansat Diaspora Coworking Hub în învățământul superior din Republica Moldova
La data de 19 februarie, Biroul relații cu diaspora a participat la evenimentul de lansare a Diaspora Coworking Hub (DCH) în învățământul superior din Republica Moldova. DCH este un mecanism structurat pentru mobilizarea diasporei înalt calificate, având ca scop modernizarea sectorului învățământului superior din Moldova, de a îmbunătăți metodele de predare și învățare, de a avansa practicile de cercetare și de a consolida sectorul vizat prin dezvoltarea colaborării cu diaspora. Evenimentul a întrunit peste 40 de profesioniști din diasporă, reprezentanți ai învățământului superior și factori de decizie din instituțiile de stat din țară.
În deschiderea evenimentului, secretara de stat Ana Calinici a prezentat viziunea Guvernului cu referire la colaborarea între Guvern și diasporă: „Cancelaria de Stat împreună cu Biroul relații cu diaspora trebuie să ajungă la o treaptă superioară de comunicare cu diaspora, unde facem schimb de experiență, promovăm țara, așa încât să avem beneficii pentru ambele părți implicate: Republica Moldova și Diaspora.”
Expertele din diasporă, Dorina Baltag, Mariana Plamadeala și Olga Bostan, au elaborat Foaia de parcurs, care reprezintă un plan cuprinzător care subliniază procesele și sarcinile cheie necesare pentru a stabili și implementa hub-ul, precum și obiectivele care ar trebui să ghideze activitățile acestuia. Pentru asigurarea unor rezultate sustenabile, acest mecanism are nevoie atât de implicarea membrilor din diasporă, cât și de implicarea instituțiilor guvernamentale.
Violina Donu, șefa BRD, a oferit detalii cu referire la unul dintre instrumentele de atragere și revenire a persoanelor înalt calificate din diasporă: „În noul Program Național „Diaspora” 2024-2028 am prevăzut aspectul de atragere a profesioniștilor stabiliți peste hotare prin diferite căi, de exemplu, reveniri de scurtă durată pentru a împărtăși experiența și bunele practici acumulate peste hotare. Suntem gata să sprijinim aceste reveniri prin intermediul Programului Diaspora Engagement Hub (DEH), care va fi lansat curând.”
În cadrul ședinței, atât ministrul Învățământului și Cercetării, Dan Perciun, cât și reprezentanții instituțiilor din domeniul învățământului superior din țară, au prezentat necesitățile pentru funcționarea eficientă a hub-ului. Acestea sunt: consolidarea colaborării în domeniul cercetării și dezvoltării învățământului superior; îmbunătățirea metodelor de predare și învățare și dezvoltarea capacităților instituțiilor responsabile de învățământul superior și cercetării.
Următoarea reuniune a DCH va fi găzduită de dr. Victoria Reinhardt, la data de 6 martie, la Universitatea Leipzig, cu prilejul Conferinței Erasmus+QFORTE, care va implica reprezentanți ai universităților din Republica Moldova.