Biroul relații cu diaspora a participat la Forumul „Alianța Asociațiilor de Băștinași pentru comunități sustenabile. Un an de activitate și perspective de viitor”
Alianța Asociațiilor de Băștinași a făcut bilanțul primului an de activitate în cadrul Forumului cu genericul „Alianța Asociațiilor de Băștinași pentru comunități sustenabile. Un an de activitate și perspective de viitor”. Evenimentul s-a desfășurat la 19 aprilie și a întrunit în jur de 100 de participanți, printre care oficiali ai Guvernului Republicii Moldova, reprezentanți ai societății civile, autorităților publice locale, partenerilor de dezvoltare, membri ai asociațiilor de băștinași, organizațiilor diasporale.
Ana Calinici, Secretară de Stat a Guvernului, a salutat participanții într-un mesaj video, subliniind importanța colaborării între autorități, asociațiile de băștinași și cetățenii stabiliți în diasporă pentru dezvoltarea sustenabilă a RM.
„Parteneriatul semnat în anul 2023 dintre Alianță și Biroul relații cu diaspora a contribuit la creșterea capacității de acțiune, promovarea dialogului, construirea parteneriatelor, identificarea nevoilor comunității și implementarea proiectelor comune între comunitățile locale și asociațiile diasporale. Un exemplu în acest sens fiind Programul „DAR 1+3” care creează un cadru sustenabil pentru implicarea conaționalilor din diasporă și punctează rolul asociațiilor de băștinași în crearea unui cadru propice pentru discuții constructive dintre membrii comunității, diasporei și APL pentru dezvoltare locală durabilă”, a menționat Ana Calinici, Secretara de Stat a Guvernului.
Ca rezultat al acordului de colaborare dintre Biroul relații cu diaspora și Alianța Asociațiilor de Băștinași, au fost realizate acțiuni concrete și eficiente pentru dezvoltarea locală cu implicarea membrilor diasporei. Despre aceste acțiuni, dar și despre prioritățile pentru anul în curs a relatat Violina Donu, șefa BRD: „În acest an, ne dorim să implicăm cetățenii din diasporă în sectoare cheie, cum ar fi: educație, integrare europeană, antreprenoriat etc. Astfel, dezvoltăm instrumente concrete de colaborare: platformă web, program de finanțare a revenirilor profesionale de scurtă durată și a revenirii absolvenților moldoveni din diasporă. Valorificarea acestor instrumente vine inclusiv în suportul transferului de expertiză din partea diasporei la nivel local.”
Alianța, datorită susținerii proiectului „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Guvernul Elveției, va oferi suport financiar pentru cel puțin 10 inițiative de sustenabilitate la nivel de comunități. De asemenea, modelul de atragere a băștinașilor din diasporă în dezvoltarea locală va fi extins și în stânga Nistrului, cu susținerea programului UE-PNUD „Măsuri de promovare a încrederii”.
Alianța Asociațiilor de Băștinași este o organizație umbrelă, creată cu suportul PNUD Moldova și Guvernului Elveției și numără în prezent 65 de asociații de băștinași din țară.