Consolidarea dialogului cu diaspora: vizita delegației Biroului relații cu diaspora la Chicago, SUA
În perioada 8 – 12 octombrie 2025, o delegație din Republica Moldova constituită de Secretara Generală a Guvernului, Ana Calinici, împreună cu șefa Biroului relații cu diaspora, Violina Donu, au efectuat o vizită de lucru la Chicago, Illinois, Statele Unite ale Americii.
Scopul vizitei a fost consolidarea legăturii cu membrii comunității de moldoveni din SUA și identificarea unor noi posibilități de colaborare cu asociațiile din diasporă, pentru a încuraja implicarea moldovenilor de peste hotare în dezvoltarea Republicii Moldova.
Delegația a participat la cea de-a III-a ediție a Galei Romotana, organizată de Asociația Moldo-Română a Transportatorilor din America de Nord, o platformă care sprijină dezvoltarea profesională a românilor și moldovenilor din industria transporturilor. Evenimentul, la care au participat membri ai comunității, a oferit prilejul unor discuții despre colaborarea economică și inițierea de proiecte comune în sprijinul dezvoltării Republicii Moldova.
Totodată, delegația s-a întâlnit cu membrii asociației Romanian Heritage și a participat la lansarea Centrului Cultural, un proiect care contribuie la păstrarea limbii, tradițiilor și identității naționale. În cadrul întrevederii, s-a discutat și despre implicarea copiilor din comunitatea moldovenească în activitățile Centrului, inclusiv prin organizarea de lecții de istorie și cultură națională. De asemenea, a fost exprimată deschiderea asociației privind promovarea programelor de suport ale BRD și informațiilor de interes pentru comunitate.
De asemenea, au avut loc întrevederi cu femei antreprenoare din comunitate, active în domenii precum imobiliare, asigurări, consultanță financiară, cu lideri ai asociațiilor moldovenilor din SUA, Centrul Educațional „Școala noastră” și alți membri ai comunității care promovează cultura și imaginea Republicii Moldova peste hotare. Discuțiile s-au axat pe extinderea rolului diasporei în promovarea măsurilor de suport la revenire în rândul cetățenilor noștri stabiliți în SUA, inclusiv realizarea sesiunilor online de informare în acest scop, sensibilizarea părinților privind importanța studierii limbii române de către copii, adaptarea materialelor de studiu la necesitățile Centrelor Educaționale, extinderea Programului de granturi DEH pentru asociațiile diasporei, susținute de către Guvern prin intermediul BRD.
În cadrul vizitei, au fost oferite cărți în cadrul campaniei „Citim românește, oriunde am fi”, desfășurată de către BRD în perioada septembrie – octombrie, curent.
Totodată, au fost oferite diplome din partea Guvernului Republicii Moldova pentru merite deosebite ale unor reprezentanți ai comunității în promovarea valorilor naționale, organizarea evenimentelor de amploare cu participarea comunității moldovenești, precum și studierea limbii române peste hotare.
Vizita delegației BRD la Chicago a reconfirmat interesul comun pentru dezvoltarea colaborării moldo-române în regiune, precum și importanța viziunii de unitate, implicare și conectare la procesele de transformare din Republica Moldova.


