Echipa BRD s-a întâlnit cu beneficiarii Programului de susținere a revenirii și reintegrării absolvenților moldoveni din diaspora

Echipa BRD s-a întâlnit cu beneficiarii Programului de susținere a revenirii și reintegrării absolvenților moldoveni din diaspora

La 25 noiembrie, Biroul relații cu diaspora (BRD) a organizat o întâlnire cu beneficiarii Programului de susținere a revenirii și reintegrării absolvenților moldoveni din diaspora, un proiect menit să valorifice potențialul tinerilor, cetățeni ai Republicii Moldova care au studiat peste hotare.

În deschiderea evenimentului, Violina Donu, șefa BRD, a adresat un mesaj de apreciere și încurajare beneficiarilor Programului. Ea i-a felicitat pentru decizia de a reveni acasă după absolvirea studiilor peste hotare, subliniind că această alegere aduce beneficii pentru Republica Moldova. „Voi sunteți exemplul viu al faptului că experiența și competențele dobândite în străinătate pot fi aplicate în instituții din țara noastră. Acest Program are scopul de a atrage noi competențe și idei inovatoare în instituțiile din țară, contribuind la dezvoltarea Republicii Moldova prin implicarea directă a tinerilor pregătiți la universități de peste hotare”, a declarat dna Donu.   

Ghenadie Crețu, Coordonator al Programului Migrație și Dezvoltare al OIM Moldova, a subliniat importanța deciziei tinerilor de a reveni în țară. „Alegerea voastră de a reveni acasă reprezintă mai mult decât un pas personal – este o contribuție valoroasă la transformarea țării noastre. Prin ideile și experiențele pe care le aduceți, ajutați la consolidarea parcursului european al Moldovei, făcând ca obiectivul integrării europene să devină unul real,” a declarat Ghenadie Crețu, încurajând absolvenții să rămână implicați activ în viața socială și economică a țării.

Lansat în iunie 2024 ca parte a inițiativei „Diaspora Engagement Hub” (DEH), Programul a sprijinit până acum 16 tineri absolvenți ai unor instituții de învățământ superior din Italia, Țările de Jos, România și Turcia. Aceștia s-au reîntors în Republica Moldova și au fost integrați profesional în diverse sectoare: administrație publică, justiție, arhitectură, marketing, comerț.

Absolvenții au împărtășit impresii despre experiențele lor în cadrul Programului, evidențiind atât provocările întâmpinate în procesul de revenire, cât și beneficiile oferite de inițiativă. Aceștia au vorbit despre adaptarea la mediul profesional din Republica Moldova, despre sprijinul primit în găsirea unui loc de muncă și despre aportul pe care îl au în comunitățile și instituțiile în care activează. În cadrul discuțiilor, s-a propus crearea unei rețele de networking între BRD și beneficiarii Programului, care să faciliteze schimbul de experiențe, colaborarea și sprijinul reciproc. Totodată, s-a convenit organizarea periodică a întâlnirilor și discuțiilor, menite să consolideze legătura dintre absolvenți și să susțină integrarea acestora. 

Prin această inițiativă, BRD își propune să continue atragerea și sprijinirea absolvenților moldoveni din diaspora, creând oportunități care să valorifice experiențele lor academice și profesionale dobândite peste hotare.

Programul de susținere a revenirii și reintegrării absolvenților moldoveni din diaspora, parte a inițiativei „Diaspora Engagement Hub” (DEH) este implementat de Biroul relații cu diaspora, din cadrul Cancelariei de Stat, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, în cadrul Programului Comun al ONU Moldova pentru valorificarea impactului pozitiv al migrației  în Republica Moldova cu suportul financiar al Programului Multilateral pentru Migrație al ONU.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.