Turneul muzical „Moldova – Familia Noastră” a debutat la București cu un concert de excepție

Turneul muzical „Moldova – Familia Noastră” a debutat la București cu un concert de excepție

Turneul muzical „Moldova – Familia Noastră”, susținut de Guvernul Republicii Moldova, a debutat în seara zilei de 9 mai la București, pe scena Arenelor Romane, cu un concert grandios „Pop Simfonic”. Evenimentul a reunit artiști talentați din Republica Moldova și România, oferind publicului un spectacol în care muzica pop s-a îmbinat armonios cu orchestra simfonică Moldovan National Youth Orchestra.

Sub bagheta dirijorului Andriano Marian, Moldovan National Youth Orchestra a urcat pe scenă alături de artiști îndrăgiți precum Misha Miller, Holy Molly, Mihail, Paula Seling, Cătălin Josan, Ana Cernicova și Pasha Parfeni și alții oferind publicului un spectacol memorabil. Repertoriul a cuprins atât hituri internaționale, cât și compoziții originale ale interpreților invitați.

Pe 11 mai, turneul a continuat la Timișoara, cu spectacolul Jazz meets Sympho, susținut de talentații muzicieni ai Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei, care au interpretat piese de inspirație basarabeană compuse de Cristian Chiaburu.

Turneul „Moldova – Familia Noastră” se desfășoară în continuare în diaspora. Următoarele concerte vor avea loc pe 13 mai, la Fat Cat din München (Germania), pe 16 mai, la Théâtre de la Tour Eiffel din Paris (Franța), iar pe 18 mai, la Hall din Padova (Italia).

Evenimentele fac parte din turneul cultural „Moldova – Familia Noastră”, organizat de Guvernul Republicii Moldova.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.