Expertiza diasporei, în sprijinul atragerii investițiilor în Republica Moldova
Dumitru Vicol și Dana Muntean, membri ai diasporei moldovenești stabiliți în Emiratele Arabe Unite și Marea Britanie, au revenit la Chișinău pentru a împărtăși echipei Agenției de Investiții din Moldova expertiza acumulată peste hotare în domeniul atragerii investițiilor.
Cu o experiență internațională de peste 15 ani, Dumitru Vicol, expert în piețe financiare, a oferit consultanță strategică privind dezvoltarea și implementarea instrumentelor financiare. El a elaborat scenarii economice aplicate pentru atragerea capitalului în Republica Moldova. „Am încercat să identificăm o metodologie, să vedem ce produse sunt relativ competitive pentru zona Orientului Mijlociu și să identificăm acele family office-uri care ar putea fi interesate să investească în zona Republicii Moldova”, a explicat Dumitru Vicol.
La rândul său, Dana Muntean, fondatoarea platformei globale de mentorat „MentorMe”, s-a implicat activ în consolidarea mecanismelor de atragere a investitorilor. „În cele 10 zile, am descoperit o Moldovă cu ambiții mari, o echipă de la Invest Moldova deschisă colaborării cu diaspora. Pentru mine, această experiență a fost fenomenală, deoarece am realizat cât de multe paralele există între mediul internațional în care activez și sistemul instituțional de acasă”, a declarat Dana Muntean.
Misiunile de transfer de expertiză au fost desfășurate în cadrul Programului de sprijin pentru revenirea temporară a membrilor diasporei cu experiență profesională avansată, implementat de Biroul Relații cu Diaspora, în parteneriat cu PNUD și OIM Moldova, cu sprijinul financiar al Programului Multilateral pentru Migrație al ONU.