Festival „Mărțișor 2025 a adunat diaspora Republicii Moldova din Letonia

Festival „Mărțișor 2025 a adunat diaspora Republicii Moldova din Letonia

Festival „Mărțișor 2025 – adună prietenii”, organizat de Centrul de Cultură Moldo-Leton „Dacia”, sub îndrumarea președintelui Gheorghe Tofan, a reunit comunitatea de moldoveni din Letonia.

Participanții au celebrat sosirea primăverii și frumusețea tradițiilor ce definesc identitatea noastră culturală. Mărțișorul – simbol al renașterii naturii, al speranței și al legăturii între generații, continuă să fie un element esențial al patrimoniului nostru național, inclusiv peste hotare.

Ansamblurile artistice, atât din diaspora moldovenească, cât și din Letonia, alături de cel mai tânăr artist al serii, Egor Limenko, au încântat publicul prin muzică și dans, aducând emoție și bucurie tuturor celor prezenți.

E.S. Ambasadoarea Mihaela Mocanu a adresat un mesaj de felicitare celor prezenți cu prilejul venirii primăverii, subliniind importanța păstrării și promovării tradițiilor noastre peste hotare.

Pe această cale, Biroul relații cu diaspora transmite aprecieri organizatorilor pentru efortul și dedicarea de a aduce mai aproape spiritul sărbătorilor noastre și de a crea o punte culturală între comunitatea moldovenească din Letonia și poporul leton. Astfel de inițiative contribuie esențial la păstrarea și promovarea identității noastre naționale peste hotare.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.