Fortificarea colaborării moldo-elvețiene discutată de Adrian Baluțel cu reprezentanții Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare
Evoluțiile actuale din Republica Moldova și domeniile în care Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) poate veni cu un suport pentru autoritățile din țara noastră, au fost discutate, astăzi, la întrevederea Secretarului de Stat, Adrian Băluțel, cu reprezentanții SDC.
Părțile au discutat despre aprofundarea cooperării bilaterale moldo-elvețiene pe mai multe segmente, inclusiv pe domeniul eficienței energetice și valorificarea surselor de energie regenerabilă. De asemenea, s-a pus accent pe elaborarea și implementarea Strategiei de reformare a administrației publice locale. În context, Adrian Baluțel a subliniat faptul că documentul a fost finalizat și urmează, în scurt timp, să fie propus spre consultare publică.
„Ne dorim, cât mai curând, să începem implementarea Strategiei de Reformă a Administrației Publice. Dar pentru aceasta va trebui să depunem eforturi conjugate pentru a consolida capacitatea autorităților publice locale, să pregătim primarii pentru procesele care urmează să se întâmple, mai ales în ceea ce privește amalgamarea voluntară”, a declarat Secretarul de Stat.
În cadrul întrevederii au fost abordate și teme ce vizează migrația și diaspora. Adrian Baluțel a vorbit despre programele menite să implice diaspora în diverse proiecte care i-ar determina să se reîntoarcă acasă și să contribuie la dezvoltarea țării. Secretarul de Stat a mulțumit oficialilor elvețieni pentru suportul acordat Republicii Moldova de-a lungul timpului, mai ales pentru ajutorul financiar acordat în cadrul Platformei de Sprijin, pentru gestionarea crizei refugiaților, dar și pentru asistența furnizată Cancelariei de Stat prin intermediul proiectului „Consolidarea cadrului instituţional al Republicii Moldova în domeniul migraţiei şi dezvoltării”.
Reprezentanții Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare au apreciat modul în care autoritățile au reacționat în gestionarea crizelor suprapuse pe care le confruntă și au reiterat deschiderea pentru intensificarea colaborării moldo-elvețiene pe domenii de interes comun.


