Intensificarea suportului oferit diasporei, discutată la întrevederea secretarului de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel, cu secretarul de stat al DPRP, Florin-Gheorghe Cârciu

Intensificarea suportului oferit diasporei, discutată la întrevederea secretarului de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel, cu secretarul de stat al DPRP, Florin-Gheorghe Cârciu

Secretarul de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel, a primit la Guvern o delegație din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat Florin-Gheorghe Cârciu. Discuțiile au vizat posibilitățile de aprofundare a relațiilor bilaterale și intensificare a suportului oferit asociațiilor din diasporă.

Adrian Băluțel s-a referit la fortificarea eforturilor comune în vederea extinderii numărului de programe inițiate și realizate prin intermediul Biroului relații cu diaspora, care sunt destinate cetățenilor Republicii Moldova stabiliți în afara granițelor. În mod special, oficialul a menționat despre Centrele Educaționale de studiere a limbii române peste hotare și importanța extinderii pârghiilor de susținere a acestora. Totodată, Adrian Băluțel a venit cu inițiativa de a analiza posibilitatea participării DPRP în cadrul celei de-a X-a ediții a Congresului Diasporei care va avea loc la Chișinău, în perioada 18-20 august curent.

La rândul său, secretarul de stat al DPRP a apreciat dialogul constant care există între autoritățile de pe cele două maluri ale Prutului și a reconfirmat susținerea instituției pe care o conduce pentru realizarea proiectelor de viitor care să fortifice comunicarea și interacțiunea dintre cetățenii din diasporă. Florin-Gheorghe Cârciu a evidențiat faptul că programele lansate de DPRP sunt valabile și pot fi accesate de către toți membrii diasporei care dețin cetățenia României.

Reieșind din faptul că ambele instituții urmăresc aceeași misiune în raport cu cetățenii din diasporă, oficialii au remarcat necesitatea intenstificării coperării interinstituționale în vederea schimbului de bune practici, aplicării instrumentelor eficiente de suport, precum și semnării unui Memorandum de colaborare.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.