Fetele din Cahul mai puternice și mai încrezătoare datorită proiectului DEH ”Empowering Girls”

Fetele din Cahul mai puternice și mai încrezătoare datorită proiectului DEH ”Empowering Girls”

Steluța Mazilu – instructor internațional de Taekwon-do și deținătoarea centurii negre IV DAN în colaborare cu  Clubul Sportiv Spartan (Cahul) a venit cu inițiativa de a desfășura o serie de antrenamente de autoapărare pentru fete și băieți cu vârsta 10+, prioritatea însă au avut-o domnișoarele.

Ideea proiectului  a fost în emanciparea tinerelor prin sport (arte marțiale și autoapărare) și promovarea egalității de gen în sportul din Republica Moldova. Proiectul  și-a propus să promoveze modul activ de viață printre fete, să ajute la depășirea stereotipurilor de gen din sudul Moldovei și să ajute tinerele să dezvolte un obicei al vieții sănătoase și active,  competențe necesare  pentru a se simți libere, puternice, responsabile, încrezătoare și independente.

În perioada august – septembrie 2023 în colaborare cu Cubul de Taekwon-do Spartan din Cahul au avut loc mai multe antrenamente-seminare de autoapărare în stradă combinate cu activități de leadership feminin. La activități au participat copii și maturi de toate vârstele cu diferite nivele de pregătire fizică. La sfârșit a fost organizată o competiție simbolică pe baza celor învățate, iar participanții au fost premiați.

În urma activităților acestui proiect, fetele vor fi mai motivate, vor avea certitudinea că practicarea artelor marțiale nu este doar un hobby, dar și o practică sănătoasă pe care fetele o pot adopta ca modalitate de învățare și autodezvoltare, dar și ca stil de viață.

Activitatea desfășurată de Steluța Mazilu a fost realizată în cadrul Subprogramului  Reîntoarcerea profesională a diasporei care este parte a Programului Diaspora Engagement Hub, implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora și finanțat din bugetul de stat.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.