Proiectul „Investind în confortul copiilor noștri” a fost realizat cu success în cadrul Programului „DAR 1+3”

Proiectul „Investind în confortul copiilor noștri” a fost realizat cu success în cadrul Programului „DAR 1+3”

Proiectul „Investind în confortul copiilor noștri” a fost implementat cu succes în cadrul programului „DAR 1+3”, având ca obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de odihnă pentru cei mici. Prin intermediul acestui proiect, s-a realizat achiziționarea paturilor și  saltelelor destinate grădinițelor aflate în subordinea Primăriei Cimișlia.

Cu sprijinul Guvernului, autorităților locale, implicarea activă a comunității și contribuția cetățenilor din diasporă, grădinițele din orașul Cimișlia au fost echipate cu paturi noi și confortabile. Această inițiativă nu doar că a adus un plus de confort, dar are și un impact pozitiv asupra sănătății copiilor.

Prin implementarea proiectului, copiii care frecventează grădinițele beneficiare se bucură acum de un somn odihnitor, contribuind astfel la îmbunătățirea calității sănătății lor. Numărul total de 214 paturi și 338 saltele procurate asigură condiții optime pentru odihnă și relaxare, oferind micuților o atmosferă plăcută și sigură în timpul șederii lor la grădiniță. Astfel, prin efortul comun, s-a reușit să se creeze un mediu educațional propice dezvoltării lor armonioase.

Proiectul „Investind în confortul copiilor noștri” reprezintă un exemplu elocvent de colaborare și responsabilitate socială, subliniind importanța comunității în crearea condițiilor prielnice și sigure pentru copii.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.