Locuitorii satului Chiștelnița vor putea desfășura activități culturale în sala festivă, recent renovată 

Locuitorii satului Chiștelnița vor putea desfășura activități culturale în sala festivă, recent renovată 

Sala mare a casei de cultură din satul Chiștelnița, r-nul Telenești a fost renovată în perioada martie-decembrie 2022, cu suportul financiar al programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”.

„Lipsa unei săli amenajate pentru desfășurarea repetițiilor și concertelor colectivelor artistice, dar și pentru organizarea seminarelor, întâlnirilor cu cetățenii era o problemă majoră, care trebuia urgent soluționată. Suntem recunoscători Asociației de băștinași și Biroului relații cu diaspora, pentru că au susținut inițiativa noastră și am reușit să restaurăm sala mare a casei de cultură care are o importanță deosebită în viața culturală a satului”, a afirmat Constantin Ciobanu, primarul s. Chiștelnița, r-nul Telenești.

Costul total al proiectului respectiv a constituit aproximativ suma de 560 de mii de lei, dintre care 250 de mii de lei – contribuția Guvernului Republicii Moldova, cca 117 mii de lei au fost alocați de Primăria satului Chiștelnița, agenții economici – 10 mii de lei, iar cetățenii din diasporă au venit cu un suport financiar în valoare de cca 184 de mii de lei.

Pentru ediția curentă a programului „DAR 1+3”, dosarele pot fi depuse până pe data de 22 martieora 23:59.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.