Membrii diasporei noastre din Grecia au reprezentat Moldova la festivalul „Greece ‘s Hope International”
Recent, în Grecia a avut loc festivalul internațional „Greece ‘s Hope International”, în cadrul căruia au participat mai multe colective artistice model din Germania, Uzbekistan, Bulgaria, Letonia, Polonia, Armenia, Grecia, Moldova etc. Acest festival a avut scopul de a descoperi noi talente în diasporă și a promova cultura țărilor participante.
Republica Moldova a fost reprezentată cu mândrie de către membrii diasporei noastre din Grecia, artiști amatori ai ansamblului de dansuri populare „Dansul Neamului”, coregraf Igor Sprincean și ai corului „Dor de Doină”, conducător Dina Izbisciuc Sova, care face parte din cadrul Asociației moldo-elenă „Orfeu”. De asemenea, în cadrul festivalului au participat tinerii actori talentați și carismatici ai teatrului „NOI”, al cărui fondator este Olga Martinova. Toate cele trei colective s-au remarcat prin portul național deosebit, măiestrie actoricească și prestație scenică extraordinară, obținând locuri de frunte. Alături de conaționalii noștri au fost și reprezentanții ambasadei noastre din Republica Elenă, care i-au susținut în tot acest parcurs.
Ne bucură faptul că conaționalii noștri, indiferent în ce parte a lumii i-a dus soarta, nu-și uită rădăcinile și prin intermediul acestor evenimente culturale promovează cu atâta dăruire frumosul tangibil care îi unește, le aduce mângâiere, scurtează distanța și face ca dorul de patrie un pic să se diminueze.




