Modalități de implicare a diasporei, discutate la Biroul relații cu diaspora, cu conaționala noastră din Italia, Lucia Staver
Ușa Biroului relații cu diaspora (BRD) este mereu deschisă pentru membrii diasporei care doresc să împărtășească anumite idei sau inițiative. O discuție amicală am avut de această dată cu conaționala noastră Lucia Staver, care este stabilită cu traiul în Padova, Italia.
Doamna Staver este o fire generatoare de idei și inițiative frumoase, dar și o persoană care catalizează diverse acțiuni de caritate. Pe durata discuțiilor, oaspetele nostru ne-a vorbit despre implicarea sa în campaniile de caritate pe care le-a desfășurat cu succes, printre acestea numărându-se „Ajută un copil cu dizabilități”, „Prânzul de Crăciun”, „Ghizdanul călător” ș.a.
În calitate de vice-președinte al Asociației de băștinași „Baștina Scoreni”, dânsa ne-a spus că se implică activ la mobilizarea băștinașilor în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea localității de unde își trage originea – satul Scoreni, r. Strășeni. Tot ea este cea care contribuie la promovarea localității natale și a turismului rural prin intermediul proiectului „prOMotor cu drag pentru ACASĂ”. Actualmente, Lucia Staver este implicată în procesul de înfrățire a localității Scoreni din Republica Moldova cu localitățile Cadoneghe și Padova din Italia.
Șefa BRD, Nadejda Zubco, a remarcat relația frumoasă de colaborare dintre Asociația „Baștina Scoreni”, diasporă și autoritatea publică locală, afirmând că rezultatele frumoase sunt vizibile, ceea ce este de apreciat. Totodată, Nadejda Zubco i-a vorbit invitatei despre programele BRD, sugerând-i să-și înscrie fiica la edițiile viitoare ale DOR-ului, dar să analizeze și oportunitățile programului Diaspora Engagement Hub, în contextul în care invitata noastră intenționează să editeze o carte cu „istorii de dor”. La încheiere, Nadejda Zubco a invita-o pe dna Staver să participe la Congresul Diasporei din luna august, curent.