Oxana Luțev-Gheorghiță, profesoara care își dedică timpul și cunoștințele pentru a cultiva dragostea pentru limba română copiilor din Sassenberg, Germania, a vizitat Biroul relații cu diaspora
În vizită la Biroul relații cu diaspora a fost Oxana Luțev-Gheorghiță, fondatoarea Asociației „Kinderwelt” și profesoară de limba română pentru copiii cetățenilor moldoveni stabiliți la Sessenberg. Grupul de discipoli ai Oxanei Luțev-Gheorghiță este format din 14 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani – discipoli dornici de a însuși limba țării în care s-au născut părinții lor. Pe lângă orele de limba română și aspecte legate de istoria și cultura Republicii Moldova, membrii Asociației „Kinderwelt” participă la festivaluri și concursuri în cadrul cărora își pot etala cunoștințele obținute. Nu mai puțin important este și faptul că acești copii pot comunica liber cu buneii și rudele de acasă, atunci când revin în vacanță.
Violina Donu, șefă adjunct a Biroului relații cu diaspora și-a exprimat admirația pentru curajul și dedicația cu care Oxana Luțev-Gheorghiță își dedică timpul copiilor din cadrul asociației. Totodată Violina Donu i-a mulțumit profesoarei pentru prezența în cadrul evenimentelor organizate de BRD, invitând-o să se înscrie la ediția din acest an a Programului de instruire a profesorilor din cadrul Centrelor Educaționale ale Diasporei. În aceeași ordine de idei, șefa adjunct BRD i-a vorbit invitatei despre avantajele platformei eMoldovaTa.gov.md și a încurajat-o pe Oxana Luțev-Gheorghiță să se înscrie pe site și să creeze propriul blog cu scopul de a promova activitatea comunității.
Un alt aspect abordat în cadrul dialogului a fost Programul de granturi tematice „Diaspora Engagement Hub/DEH”, destinat conaționalilor stabiliți în afara țării, dar și Programul „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3” ce are drept scop implicarea diasporei în proiecte de dezvoltare locală.
Oxana Luțev-Gheorghiță a mulțumit pentru primirea călduroasă și pentru informațiile furnizate, manifestându-și interesul pentru evenimentele și Programele BRD, ce au drept scop consolidarea cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare.