Prezentarea rezultatelor studiului privind implementarea cadrului de monitorizare a politicilor în domeniul Diasporei, Migrației și Dezvoltării la nivel de raion/municipiu
Biroul relații cu diaspora a organizat recent o ședință de lucru, în cadrul căreia a fost prezentat Raportul privind implementarea cadrului de monitorizare a politicilor în domeniul Diasporei Migrație și Dezvoltării la nivel de raion/municipiu.
Activitatea s-a desfășurat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 725/2017 cu privire la Mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul Diasporei, Migrației și Dezvoltării (DMD). Scopul acestui mecanism este consolidarea nivelului de comunicare și coordonare la nivelul administrației publice centrale și locale în ceea ce privește realizarea obiectivelor strategice ale politicii de stat în domeniul DMD, pentru maximizarea impactului pozitiv al dezvoltării social-economice sustenabile naționale și minimizarea efectelor negative asociate fenomenului migrației.
Obiectivul general al studiului în cauză a fost asigurarea coerenței dintre politicile naționale și cele locale în Domeniul Diasporei, Migrației și Dezvoltării. Iar printre obiectivele specifice sunt: completarea cu date a matricei de indicatori M&E a politicilor DMD la nivel de raion/municipiu; elaborarea în baza datelor colectate și a instrumentelor metodologice, a raportului propriu-zis cu aplicare a trei metode de cercetare: analizei documentare, compilării și comparării; prezentarea rezultatelor raportului, consultarea și validarea acestora cu reprezentanții APL-urilor din regiunile de dezvoltare nord, centru, sud și UTAG.
Raportul a fost realizat de consultantul național al BRD, Viorica Toartă. Pentru activitatea dată au dat dovadă de interes și au cooperat APL-uri din 20 de raioane și un municipiu.
Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora a salutat participanții la eveniment și a mulțumit tuturor reprezentanților autorităților care au prezentat informații relevante și utile, pentru realizarea studiului. Totodată, șefa BRD a menționat importanța dezvoltării domeniului vizat și colaborării cu APL-urile în acest scop, precum și deschiderea Biroului pentru oferirea de consultanță și suport primăriilor care vor solicita implicarea BRD.