Reprezentanți ai autorităților publice locale, beneficiari ai Programului „DAR 1+3”, instruiți în domeniul eficienței energetice și surselor de energie regenerabile

Reprezentanți ai autorităților publice locale, beneficiari ai Programului „DAR 1+3”, instruiți în domeniul eficienței energetice și surselor de energie regenerabile

Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora a participat zilele acestea la   prima instruire aferentă aspectelor de management și implementare a proiectelor de eficiență energetică și surselor de energie regenerabile la nivel local. 

Evenimentul a fost organizat de Alianța pentru Eficiență Energetică si Regenerabilă în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică și a întrunit reprezentanți a 14 localități beneficiare ale proiectului „Comunități rezistente energetic pentru Moldova cu sprijinul diasporei și asociațiilor de băștinași”. 11 din cele 14 localități beneficiare au fost selectate în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, implementat de Biroul relații cu diaspora. Satele Geamăna, Andrușul de Jos, Telița, Cărbuna, Manta, Zberoaia, Tănătari, Zaim, Chetrosu, Seliște și orașul Ceadâr Lunga își propun să îmbunătățească eficiența energetică a școlilor și grădinițelor , să modernizeze sisteme învechite de încălzire și iluminat stradal.

În mesajul său de salut, Nadejda Zubco, șefa BRD s-a referit la importanța dezvoltării domeniului Diasporă Migrație și Dezvoltare, dar și la rolul pe care îl au Autoritățile Publice Locale în acest scop, realizând conexiunea cu consătenii stabiliți peste hotare. Un exemplu elocvent în acest scop fiind Programul „DAR 1+3”, care își demonstrează eficiență, pentru al patrulea an, consecutiv, oferind instrumente și posibilități de îmbunătățire a infrastructurii, inclusiv a celei energetice, în localitățile din Republica Moldova.

La instruire au fost prezentate noile modificări ale cadrului juridic și normativ, aspecte practice de implementare a proiectelor de eficienta energetică și lecțiile învățate din proiectele anterioare, implementate de localitățile semnatare ale Convenției Primarilor pentru Energie și Climă. De asemenea, au fost prezentate aspecte inovative pentru realizarea proiectelor pe baza energiei verzi.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectul „Comunități rezistente  energetic pentru Moldova cu sprijinul diasporei și asociațiilor de băștinași”, realizat de AEER, în parteneriat cu Agenția pentru Eficiența Energetică și Convenția Primarilor pentru Climă și Energie în Moldova.

Proiectul este implementat cu suportul proiectului “Fondul de consiliere în politici”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.