Reprezentanții asociațiilor și centrelor educaționale din diasporă au participat la o sesiune de instruire organizată de către BRD
La data de 22 aprilie, Biroul relații cu diaspora (BRD) a organizat o sesiune de informare online privind modalitatea de depunere a dosarelor la Programul de granturi Diaspora Engagement Hub (DEH) – Programul de Susținere a Activităților Culturale și Educaționale în Diasporă.
Peste 30 de reprezentanți ai asociațiilor din diaspora și centrelor educaționale de studiere a limbii române peste hotare au participat la sesiune, exprimându-și interesul pentru obținerea finanțării nerambursabile din bugetul de stat pentru realizarea proiectelor în domenii precum educația, cultura, consolidarea și extinderea mediului asociativ al diasporei Republicii Moldova.
În cadrul sesiunii informative, echipa BRD a abordat subiecte relevante pentru ediția 2024 a programului, activități și criterii eligibile, conținutul dosarului de concurs, regulile de aplicare, procedura de organizare a concursului și durata de implementare a proiectelor. De asemenea au fost prezentate îmbunătățirile Programului în acest an, precum: modificările aduse criteriilor de eligibilitate pentru asociațiile diasporale, procedurile de achiziții și extinderea perioadei de implementare a proiectelor până la 5 luni.
Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări și să primească clarificări cu privire la procedurile de semnare a contractelor la distanță, modul de finanțare, criteriile de eligibilitate și alte aspecte legate de implementarea proiectelor.
Apelul pentru depunerea dosarelor la Programul DEH este deschis începând cu data de 02 aprilie 2024 până la data de 17 mai 2024.
Programul de Susținere a Activităților Culturale și Educaționale în Diasporă este implementat de către Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și are drept scop valorificarea potențialului și susținerea mediului asociativ al diasporei și centrelor educaționale de studiere a limbii române pentru consolidarea, dezvoltarea acestora și participarea activă la promovarea identității naționale, culturii, limbii și tradițiilor peste hotare.