Cartea de identitate; Buletin de identitate

Cetățenii cu domiciliul în Republica Moldova sunt obligați să dețină cartea de identitate sau buletinul de identitate.

Cartea de identitate se eliberează cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Cartea de identitate face dovada identității și a cetățeniei Republicii Moldova, precum și constituie document de călătorie peste hotarele Republicii Moldova în conformitate cu acordurile internaționale.

Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în Republica Moldova sunt obligaţi să deţină cartea de identitate de la vârsta de 14 ani.
Cartea de identitate se eliberează cu termene de valabilitate:
a) de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 – 7 ani;
b) de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 7 – 14 ani;
c) de 10 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 70 ani;
d) nelimitat, după împlinirea vârstei de 70 de ani.

În cazul adresării persoanei pentru obținerea cărții de identitate în perioada de până la o lună înainte de împlinirea vârstei necesare încadrării într-o grupă de vârstă ulterioare prevăzută la punctele a)-d), actul de identitate respectiv se eliberează cu termen de valabilitate stabilit pentru această grupă de vârstă.

Cartea de identitate conține date în format tipărit și în format inscripționat prin tehnici speciale, elemente de particularizare și de siguranță, precum și date în formă electronică înscrise în mediul de stocare electronică a datelor.

În mediul de stocare electronică a datelor al cărții de identitate se înscriu:
a) datele din formatul tipărit și din formatul inscripționat;
b) certificatul calificat pentru semnătură electronică;
c) datele biometrice ale titularului: imaginea facială și imaginile amprentelor
digitale.


Cazurile de eliberare
Cartea de identitate se eliberează în următoarele cazuri:
1) la prima eliberare copiilor;
2) la preschimbarea paşaportului de tip sovietic (modelul anului 1974);

3) la preschimbarea actelor de identitate de uz intern nevalabile, din următoarele motive:
a) schimbarea, modificarea, rectificarea sau completarea datelor cu caracter personal;
b) constatarea inexactităţilor, neconformităţilor, falsurilor în înscrierile din documente, furtul de identitate sau identitatea falsă;
c) expirarea termenului de valabilitate;
d) schimbarea domiciliului;
e) schimbarea denumirii sau a rangului localităţilor, străzilor, renumerotarea imobilelor sau rearondarea acestora, înfiinţarea localităţilor, a străzilor sau în caz de modificare, rectificare sau de completare a datelor adresei de domiciliu;
4) în caz de pierdere, furt sau deteriorare;
5) la dobândirea sau redobândirea cetăţeniei Republicii Moldova;
6) în caz de repatriere;
7) la solicitarea titularului de a preschimba buletinul de identitate/cartea de identitate.

Cazurile prevăzute la subpunctul 3) literele d) şi e) se aplică titularilor buletinelor de identitate, inclusiv electronice, eliberate după data de 7 martie 2013 (formatul ID-I). În termen de 30 de zile de la producerea sau constatarea uneia dintre situaţiile prevăzute la subpunctele 3), 4) şi 5), titularul sau reprezentantul lui legal este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea cărţii de identitate noi.

Toate tipurile de buletine de identitate (buletinul de identitate, buletinul de identitate electronic, buletinul de identitate provizoriu) eliberate cetăţenilor Republicii Moldova înainte de punerea în circulaţie a primei cărţi de identitate se consideră valabile potrivit termenului de valabilitate, dacă nu intervin situaţii în care, potrivit prevederilor legale, acestea devin nevalabile.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.