(022) 250-290 Linia anticorupție: 0-800-55555

Înregistrarea cetățenilor Republicii Moldova la adresa de domiciliu și/sau de reședință temporară

Cetăţenii Republicii Moldova, care îşi stabilesc sau îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa temporară depun cererea de înregistrare la domiciliu şi/sau la reședințatemporară în ţară la subdiviziunile Agenției Servicii Publice. La cerere se prezintă următoarele documente, după caz:

1) actul de identitate de uz intern valabil – obligatoriu pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani care locuiesc în Republica Moldova. Prezentarea actului de identitate nu este obligatorie, dacă acesta este valabil;
2) certificatul de naștere – pentru persoanele cu vârsta sub 14 ani. Prezentarea certificatului de naștere nu este obligatorie în cazul în care solicitantul a fost ținut în evidență în Registrul de stat al populației;
3) documentul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă. Prezentarea documentelor ce atestă dreptul de proprietate asupra locuinței nu este obligatorie dacă această informație este înregistrată în Registrul bunurilor imobile;
4) declaraţia de primire în spaţiul locativ a proprietarului/coproprietarilor locuinţei proprietate privată;
5) demersul de primire în spaţiul locativ depus de către proprietarul sau coproprietarii locuinţei în cazul în care aceștia sunt persoane juridice.

În cazul în care schimbarea domiciliului sau a reședinței temporare condiționează schimbarea buletinului de identitate eliberat după data de 7 martie 2013, cererea pentru înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară se depune concomitent cu cererea pentru eliberarea cărții de identitate sau a buletinului de identitate sau a permisului de ședere, în funcție de statutul juridic al solicitantului.

Înregistrarea persoanei la reşedinţa temporară nu atrage după sine radierea obligatorie din evidenţa de la domiciliu.

Înregistrarea la reşedinţa temporară se efectuează pentru o perioadă determinată.

Termenul reşedinţei temporare în locuința aflată în proprietate privată se determină de comun acord cu proprietarul sau coproprietarii locuinţei.

În locuința proprietate publică sau proprietate privată, închiriată în condițiile prevederilor legale, termenul reședinței temporare este stabilit de durata pe care este încheiat contactul de locațiune.

În cazul înregistrării persoanei la reședința temporară în locuinţa proprietate privată asupra căreia aceasta nu are dreptul de proprietate şi nu dispune de document ce atestă dreptul de folosinţă, termenul acesteia nu poate depăși 5 ani.

În casa de vacanță înregistrarea la reședința temporară se efectuează pe perioada solicitată, dar nu mai mare de 5 ani, cu condiția că în actul de proprietate asupra acestei locuințe, încheiat în condiții de validitate prevăzute de lege și înregistrat în Registrul bunurilor imobile, este indicată adresa, atribuită conform prevederilor legale.

În cazul în care persoana închiriază locuința proprietate privată, dar nu deține documentele ce atestă dreptul de folosință și nu poate obține sub nici o formă declarația de primire în spațiul locativ din partea proprietarului/coproprietarilor locuinței pentru a fi înregistrat la domiciliu sau la reședința temporară, poate fi înregistrat la reședința temporară pe adresa respectivă pentru o perioada de 1 an.

Mai multe detalii găsiți aici.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.