Trei localități din centrul țării, Ciorești, Dolna și Micleușeni, au creat traseul de turism rural „Dor de Codru”. Locuri pitorești, codri seculari, meșteri populari și pensiuni agro-turistice sunt printre cele 20 de obiective incluse în traseu. La data de 09 noiembrie a avut loc deschidrea oficială a acestui traseu.
La ceremonia oficială de inaugurare a traseului turistic „Dor de Codru” au fost prezenți și reprezentanți ai Biroului relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat pentru a adresa un mesaj de felicitare. Zoia Tulbure, șef al BRD și-a exprimat aprecierea față de toți cei implicați în realizarea acestui obiectiv turistic, menționând că diaspora este un agent important pentru dezvoltarea locală, iar acest eveniment încă o data demonstrează acest fapt. „În 2017 am aprobat noul Mecanism de coordonare a politicii de stat în domeniul Diasporei, Migrației și Dezvoltării. Până la moment, BRD împreună cu partenerii de dezvoltare: PNUD și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, am reușit cu succes să implementăm mai multe acțiuni comune, care au adus rezultate durabile la nivel național și local. Vom munci în continuare împreună pentru a promova aceste bune practici de valorificare a migrației pentru dezvoltare locală și vom implica diaspora, activ, pentru a avea servicii și oportunități mai bune acasă”, a adăugat șefa BRD.
„Astăzi nu suntem doar martori la lansarea unui nou traseu turistic în Moldova, ci dăm start unui motor funcțional care va aduce venituri și oportunități economice pentru cei 6.000 de cetățeni din cele trei localități. Acest proiect este special, deoarece reflectă cum pot fi obținute rezultate remarcabile prin implicarea activă a băștinașilor în dezvoltarea locală”, a menționat Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă a ONU și reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova.
„Acest proiect este în deplină concordanță cu prioritățile strategice ale Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova. Cele trei comunități au demonstrat că o guvernare locală eficientă nu poate avea loc fără planificare participativă și dezvoltare economică locală eficientă”, a declarat la evenimentul de lansare a traseului turistic Caroline Tissot, directoarea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova.
Crearea traseului „Dor de Codru”, care conține șase căi turistice: ecologică, piscicolă, culturală, gastronomică, istorico-religioasă și sportivă, este un proiect inițiat de autoritățile locale și băștinași, cu sprijinul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”. Pentru dezvoltarea traseului turistic, Guvernul Elveției a acordat 50 mii USD, administrațiile locale au alocat circa 22 mii USD, iar băștinașii au donat peste 8.000 USD. Traseul turistic va spori atractivitatea acestei regiuni. Un flux mai mare de turiști va stimula locuitorii din cele trei comunități implicate să dezvolte servicii și produse adiționale, astfel generând venituri suplimentare. Prin urmare, mai multe familii îşi vor putea asigura venituri decente acasă, fără necesitatea migrației peste hotare.









