Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Pr. Veniamin Onu, fondator al Asociației de Voluntariat Vatra Moldovei-Vicenza, Italia, în vizită la BRD

Published on: Thu, 02/11/2021 - 00:55

În vizită la BRD s-a aflat dl Veniamin Onu, preot misionar în Italia, întemeietor al mai multor biserici în orașele Vicenza, Fidenza și Reggio Emilia, fondator al Asociației de Voluntariat Vatra Moldovei-Vicenza, fondator al Asociației de binefacere Kindness (caritatea.md) și al portalului Ortodox.it, scopul cărora este de a susține și iniția deja pe parcursul a mai mult de 20 ani proiecte și campanii de caritate pentru Republica Moldova, prin care ajută persoanele defavorizate și social vulnerabile, școli, grădinițe, spitale și case de bătrâni, potențialii beneficiari fiind identificați împreună cu autoritățile - primăria, asistența socială, poliția cât și preoții din diferite raioane ale țării.

 

De asemenea, cu suportul dlui în toamna anului 2020 s-a deschis Centrul educațional de pe lângă biserica ortodoxă “Sfântul Gheorghe” din orașul Schio, organizator și profesor - dna Liuba Streșină. Ideea deschiderii Centrului a apărut urmare a participării la Programul de formare a profesorilor de limba română din diasporă, organizat de ANTEM cu sprijinul Biroului relații cu diaspora. Centrul se bucură de interes din partea copiilor și părinților din regiune. Este de apreciat ambiția, dăruirea și încrederea pe care organizatorii o pun în sustenabilitatea acestuia și dezvoltarea ulterioară.

 

Astfel, au fost discutate posibilități de colaborare cu comunitatea de moldoveni din regiune și Centrul nou creat, inclusiv în materie de promovare a informațiilor de interes pentru cetățeni (programe guvernamentale pentru diaspora, oportunități de reîntoarcere, ș.a.). În acest context, BRD a donat cu drag pentru copiii Centrului cărți „Albinuța” și manuale „Învățăm Limba Română Împreună” nivelul A1 și A2.