Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Proiectele câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi tematice Diaspora Engagement Hub

Published on: Thu, 06/10/2021 - 11:45

Biroul relații cu diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat anunță lista beneficiarilor, ale căror proiecte au fost declarate câștigătoare în cadrul Programului guvernamental de granturi tematice DIASPORA ENGAGEMENT HUB (DEH).

 

În urma evaluării şi selectării, comisia a desemnat 6 proiecte câștigătoare din dosarele depuse în perioada 22 martie – 18 aprilie 2021, după cum urmează:  

 

Subprogramul Reîntoarcerea profesională a diasporei:

  1. Elena Dragalin (SUA) – „B-Eco”

 

Subprogramul Proiecte inovative ale diasporei:

  1. Dana Muntean (Marea Britanie) – „Program de ghidare profesională MentorME Job Accelerator”
  2. Irina Postolachi (Franța) – „Continuitatea pedagogică, gestionarea resurselor online și modele utillizabile internaționale privind educația lingvistică (Limbi Straine) și educația interculturală (Arte) în perioada pandemiei de Covid-19”
  3. Dorin Lozovanu (Germania) – „Cartografierea on-line a diasporei: noi metode și rezultate”

 

Subprogramul destinat tinerilor din diasporă:

  1. Steluța Mazilu (Canada) – „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”
  2. Nicolai Ialanji (Federația Rusă) – „Dezvoltarea brandului “Satul Copceac” pentru promovarea produselor locale, turismului și diasporei”

 

Conform regulamentului de aplicare la subprogram, proiectele selectate întrunesc toate condițiile și au scopul implementării în Republica Moldova a proiectelor și activităților profesioniștilor din diasporă de transfer a capitalului uman și a experienței profesionale pentru dezvoltarea academică, socială și economică a Republicii Moldova, precum și a proiectelor și activităților cu caracter inovator din diferite domenii, bazate pe transferul de cunoștințe, experiențe și bune practici internaționale, inclusiv implementate de tineri din diasporă. Acestea vor fi finanțate cu suma de 40 mii și, respectiv, 50 mii lei per grant.

 

Granturile urmează a fi acordate din bugetul de stat, precum și din resursele proiectului „Consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării” în faza a II-a, finanțat de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

 

DEH este un program de granturi tematice, destinat cetățenilor originari din Republica Moldova aflați peste hotare, implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora. Scopul programului este de a-i susține pe moldovenii din străinătate în implementarea ideilor lor în Republica Moldova și de a pune în valoare capitalul uman al diasporei.