Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Sesiune de instruire pentru reprezentanți ai autorităților publice centrale în contextul Unității de suport la revenire, în baza practicii din Serbia

Published on: Wed, 09/11/2024 - 16:39

Timp de două zile, reprezentanți din cadrul autorităților publice centrale au participat la sesiunea de instruire privind suportul la revenire și reintegrare a cetățenilor Republicii Moldova reîntorși din străinătate, dar și a membrilor diasporei care intenționează să revină. Evenimentul a fost organizat de Biroul relații cu diaspora, din cadrul Cancelariei de Stat cu suportul GIZ Moldova.

 

Activitatea s-a desfășurat în contextul instituirii Unității de suport la revenire, care  va funcționa în baza unui mecanism de furnizare a serviciilor relevante procesului de reintegrare.

 

În debutul evenimentului, Ana Calinici, Secretara de Stat a Guvernului a menționat importanța preluării bunelor practici, în scopul informării și ghidării cetățenilor care revin în țară, iar după lansarea Ghidului informativ pentru cetățenii reveniți, următorul pas important îl constituie pilotarea Unității de suport la revenire, care necesită eforturi consolidate din partea instituțiilor statului. Totodată, Ana Calinici a mulțumit expertelor pentru deschidere și disponibilitatea de a transmite informații valoroase colegilor din Republica Moldova.

 

Pentru prezentarea contextului general, au fost expuse politici și inițiative guvernamentale din Republica Moldova în domeniul revenirii și reintegrării, subliniind importanța elaborării foii de parcurs la revenire, dar și a campaniilor de informare pentru publicul țintă. Ulterior, a fost relatat contextul general al măsurilor de suport la revenire în Serbia.

 

În cadrul sesiunii au fost expuse tehnici și metode de lucru cu migranții reveniți din perspectiva relației prestator de serviciu – client, dar și studii de caz, exerciții de simulare, facilitate de către expertele din cadrul Centrului DIMAK din Serbia. Principalele subiecte ale schimbului de experiență au fost: cooperarea cu societatea civilă, modele de suport adaptate la profilul reveniților, planul individual la revenire, sisteme informaționale de monitorizare a cazurilor, lucrul cu bazele de date, măsuri de promovare și comunicare orientate către grupul-țintă, sănătate mintală, evaluare și sustenabilitate.

 

Instituțiile care au participat la instruire alături de BRD, sunt: Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării; Ministerul Finanțelor (Serviciul Vamal); Ministerul Justiției; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Educației și Cercetării; Ministerul Sănătății; Ministerul Muncii și Protecției Sociale; Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă; Compania Națională de Asigurări în Medicină; Casa Națională de Asigurări Sociale; Inspectoratul General pentru Migrațiune; Biroul Național de Statistică; Agenția de Investiții; IP Agenția Servicii Publice; IP Agenția de Guvernare Electronică; IP Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

 

Exemplele prezentate în cadrul evenimentului și bunele practici care funcționează în Serbia, constituie un reper important pentru pilotarea Unității de suport la revenire în Republica Moldova, a cetățenilor stabiliți peste hotare.

 

Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Fondul de consiliere în politici”, finanțat de Guvernul Federal al Germaniei.