Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

UN ALTFEL DE DOR: LA DISTANȚĂ, DAR TOTUȘI ÎMPREUNĂ!

Published on: Mon, 08/17/2020 - 00:00

SINTEZA ZILEI A OPTA

 

Cea de-a opta zi a Programului DOR a fost una la fel de plină de activități interesante, dar și practice, de la care nu putea să lipsească olăritul, unul dintre cele mai importante meșteșuguri populare tradiționale moldovenești.

 

Programul a început cu tradiționala înviorare de dimineață. Cornel, Valeria și Constantin au transmis multă energie pozitivă și au creat dispoziție bună, desigur sub regia lui Andrei.

 

Până la prezentarea Agendei zilei, Irina a făcut o retrospectivă a zilei anterioare, menționând și aplaudând doruleții care au transmis cele mai impresionante eseuri, pline de afecțiune, patriotism şi devotament față de țară și popor. 

 

A urmat cel de-al optulea concurs,  „M-aș întoarce dacă...”. De aceasta dată, copii au transmis mesaje de doleanțe pline de speranțe privind schimbările ce urmează a fi făcute aici, în Moldova, pentru a se reîntoarce definitiv acasă cu familia.

 

La atelierul practic „Ceramica”, doruleții au avut posibilitatea să viziteze virtual atelierul din Truşeni al fraților Lilian și Ruslan Scutelnic, meșteri populari. Frații Scutelnic au împărtășit secretele meșteșugului popular de lucru cu ceramica, modelarea manuală a argilei, care cu multă răbdare și sârguință se transformă  în suvenire diferite: clopoței, sfeșnice, vaze mici, figurine, căsuțe tradiționale etc.  Colecția fraților cuprinde numeroase lucrări care în mod obligatoriu păstrează elementele tradiționale.

La activitatea „Descoperă Moldova” copiii au fost invitați virtual la Stația meteorologică din Cornești. În acest sat din raionul Ungheni, există o minge neobișnuită, cu un diametru de aproximativ 18 metri. La moment, aceasta nu este folosită în niciun fel, dar se povestește că în timpul URSS a fost proiectată pentru ca în interiorul ei să fie integrat un echipament de urmărire a obiectelor spațiale. 

 

La sfârșitul zilei, a avut loc live-ul „99 de cumetri cu Irina și Cornel”, care împreună cu invitații emisiunii au creat o atmosferă frumoasă și veselă.

 

Fiți cu ochii pe noi, să vedeți ce urmează în cea de-a noua zi a Programului DOR!