Subiectul privind desfășurarea proiectului DEH „Rețele Diasporale – un viitor incluziv”, discutat la Biroul relații cu diaspora
Susținerea conaționalilor noștri din diasporă la realizarea unor inițiative sau la implementarea unor proiecte este o prioritate a Biroului relații cu diaspora (BRD). O discuție în acest sens a avut loc între echipa BRD și Viorica Țîmbalari, nume de referință a diasporei din Franța, fondatoarea Asociațiilor Obștești „Help” din Moldova și „Help Europe”, dar și a platformei „Ofemeie.com”.
Fiind în plin proces de organizare a evenimentelor de consolidare a diasporei – „Europe Business Forum” și „Gala Ofemeie”, dna Țîmbalari a revenit la BRD pentru a ne relata detalii despre cele două inițiative ce vor fi desfășurate în cadrul proiectului „Rețele Diasporale – un viitor incluziv”, care a obținut finanțare prin intermediul Programului de granturi tematice Diaspora Engagement Hub (DEH), programul de susținere a acțiunilor culturale și educaționale în diasporă, implementat de Biroul relații cu diaspora (BRD).
Șefa BRD, Nadejda Zubco, a apreciat efortul Vioricăi de a se implica constant în diverse proiecte inclusiv de caritate, dorindu-i succes în organizarea evenimentelor planificate. Totodată, Nadejda Zubco i-a vorbit invitatei despre Congresul Diasporei și Forumul de Afaceri al Diasporei, ediția 2023, menționând importanța participării fiecărui membru al diasporei la aceste evenimente care vor fi desfășurate în a doua jumătate a lunii august.