Valentina Iusuphodjaev, Președinte, director al Centrului Național al Cinematografiei în vizită la Biroul relații cu diaspora.
Zilele acestea, în vizită de lucru la Biroul relații cu diaspora a fost Valentina Iusuphodjaev, Președinte, director al Centrului Național al Cinematografiei. Subiectul discuției a vizat inițierea unei colaborări între BRD și CNC, care ar facilita comunicarea, înteracțiunea și promovarea cineaștilor, actorilor și caselor de creație din diaspora, cu autoritățile și colegii din domeniul vizat, din țară.
În acest scop, Valentina Iusuphodjaev a venit cu inițiativa de a lansa apelul privind crearea unei Platforme de conexiune între Centrul Național al Cinematografiei și reprezentanții diasporei Republicii Moldova, care au reușit să se afirme în domeniul cinematografiei, peste hotare, sau au tangență cu tot ceea ce înseamnă arta cinematografică.
Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora și-a exprimat deschiderea pentru susținerea acestui proiect, subliniind faptul că, o asemenea platformă va facilita promovarea activităților și proiectelor din domeniul conematografiei și va contribui la implicarea conaționalilor noștri, de peste hotare în stabilirea și menținerea punților de dialog dintre mediile de creație din RM și țările de reședință ale moldovenilor din diaspora.