Victoria Dunford, fondatoarea Complexului ”Phoenix” din Rîșcani și Karl Love, primarul East Cowes din Marea Britanie în vizită la Biroul relații cu diaspora.
În vizită la Biroul relații cu diaspora a fost Victoria Dunford, președintele asociației ”MAD-Aid” din Marea Britanie și fondatoarea Complexului ”Phoenix” din orășelul Rîșcani. Concetățeanca noastră a venit însoțită de primarul și consilierul East Cowes de pe Isle of Wight, Cllr. Karl Love. Oficialul britanic se află la prima sa vizită în țara noastră, după ce ani buni asociația condusă de Victoria Dunford a expediat un număr impunător de camioane cu ajutor umanitar, anume din localitatea în fruntea căreia se află Karl Love.
Oaspeții au împărtășit cu echipa BRD impresiile și concluziile generate în urma vizitelor pe care le-au avut la câteva centre de cazare pentru refugiații ucraineni. Victoria Dunford a apreciat efortul depus de autorități în gestionarea crizei, dar și schimbările aprobate, referitor la introducerea în țară a ajutoarelor umanitare.
Karl Love și-a exprimat deschiderea de a iniția colaborări și parteneriate cu autoritățile publice locale din Moldova, domeniile eligibile în acest scop fiind social, economic, agricol, domeniul turismului. Iar Victoria Dunford a făcut referire și la Programul Guvernamental „Diasporă*Origini*Reveniri”, menționând faptul că acesta de asemenea ar putea constitui o frumoasă inițiativă pentru schimburile de experiență între Republica Moldova și Marea Britanie.
În aceeași ordine de idei, Nadejda Zubco a apreciat înalt mesajul demnitarului britanic, specificând că instituția pe care o reprezintă va depune tot efortul pentru a facilita eventualele colaborări. Șefa BRD s-a referit și la interacțiunea cu APL-urile participante la Programul „Diaspora Acasă Reușește” (DAR 1+3), implementat de Birou, care se află la cea de-a III-a ediție, identificând astfel localități care se dezvoltă și pe care le consideră deschise pentru cooperare chiar și la nivel internațional.
În final, dnei a transmis cele mai sincere mulțumiri și aprecieri atât echipei ”MAD-Aid” de pe Isle of Wight, cât și conaționalilor cu suflet mare din întreaga lume. Totodată, șefa BRD a oferit Cllr. Karl Love o diplomă de recunoștință, pentru implicarea în acțiuni de caritate destinate Republicii Moldova.
