(022) 250-290 Linia anticorupție: 0-800-55555

Nicolae Plushkis, preşedintele Societăţii Culturale „Dacia” din Karaganda (Kazahstan) a oferit în dar Biroului relații cu diaspora două costume populare kazahe

Nicolae Plushkis, preşedintele Societăţii Culturale „Dacia” din Karaganda (Kazahstan) a oferit în dar Biroului relații cu diaspora două costume populare kazahe

O surpriză plăcută pentru echipa Biroului relații cu diaspora a organizat Nicolae Plushkis, preşedintele Societăţii Culturale „Dacia” din Karaganda (Kazahstan). În cadrul vizitei la BRD, conaționalul nostru ne-a oferit în dar doua costume naționale kazahe, pentru bărbați și pentru femei, pe care bineînțeles că nu am ezitat să le probăm. Acest dar prețios va constitui un motiv temeinic, pentru Birou să inaugureze un muzeu al cadourilor oferite de membrii diasporei, care vor fi păstrate și admirate de toți oaspeții care ne pășesc pragul.

Nicolae Plushkis a menționat că portul popular kazah este purtat la sărbătorile naționale, dar și în cadrul altor evenimente, printre acestea este și marea adunare a popoarelor din Kazahstan, ziua popoarelor din Kazahstan și ziua Europei. De asemenea, liderul comunității a vorbit despre dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu din Kazahstan, specificând faptul că asociațiile diasporei, au parte de susținere din partea statului. Nicolae Plushkis a venit cu ideea de a organiza anul Moldovei în Kazahstan, iar în șirul evenimentelor să  se regăsească și un festival al filmului moldovenesc.

Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora i-a mulțumit oaspetelui pentru costumele naționale kazahe, oferite în dar și pentru contribuția pe care o aduce acesta la promovarea culturii Republicii Moldova în țara gazdă. În aceiași ordine de idei, Nadejda Zubco a vorbit despre Programele, destinate diasporei pe care le implementează BRD, specificând că de curând a fost lansată înscrierea la cea de-a X-a ediție a Programului Guvernamental Diasporă* Origini* Reveniri ”DOR”, iar în viitorul apropiat va fi dat startul pentru Programul Diaspora Engagement Hub ”DEH”.

Totodată, șefa BRD l-a invitat pe Nicolae Plushkis să depună proiectele asociației, pentru a participa la ”DEH” și să încurajeze copiii și tinerii conaționalilor din Kazahstan să se înregistreze pentru a participa la ”DOR”. Apelul fiind valabil, pentru toți liderii de comunităților  diasporei de peste hotare.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.