(022) 250-290 Linia anticorupție: 0-800-55555

Comunitatea de moldoveni din Oslo a celebrat Paștele prin tradiții, educație și unitate

Comunitatea de moldoveni din Oslo a celebrat Paștele prin tradiții, educație și unitate

Lumina sărbătorilor pascale a reunit comunitatea de moldoveni din Oslo în cadrul unui eveniment dedicat copiilor, tradițiilor și valorilor culturale transmise din generație în generație.

Asociația de Artă și Cultură pentru Copiii Vorbitori de Limba Română, în parteneriat cu Școala „Căsuța Licuriciului”, a adus împreună peste 50 de participanți, copii, părinți și bunici, în cadrul unui atelier dedicat tradițiilor pascale.

Cei mici au descoperit semnificația simbolurilor pascale prin povești și activități interactive: au învățat despre obiceiurile specifice, au încondeiat ouă, au realizat decorațiuni tematice și s-au bucurat de mult așteptata vânătoare de ouă. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de apariția Iepurașului de Paști, care a adus entuziasm și bucurie în rândul copiilor.

Astfel de inițiative au o importanță deosebită pentru comunitățile din diasporă, contribuind la păstrarea limbii române, consolidarea identității culturale și oferirea unor repere autentice pentru noile generații.

Activitatea a fost realizată în cadrul Programului de susținere a activităților culturale și educaționale în diasporă, parte a Programului guvernamental de granturi „Diaspora Engagement Hub”, implementat de Biroul relații cu diaspora, cu susținerea financiară a Guvernului Republicii Moldova.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.