Pe parcursul lunii octombrie, 18 asociații diasporale și grupuri de inițiativă au participat activ la sesiunile de mentorat organizate în cadrul Programului de consolidare a capacităților „Diaspora Impact”. Aceste sesiuni au ca scop sprijinirea dezvoltării strategice și consolidarea organizațională a fiecărei asociații participante.
Pe durata sesiunilor, echipele beneficiare au primit feedback personalizat și ghidare practică pentru sarcinile efectuate după primele două sesiuni de instruire – Planificare strategică și Consolidarea capacităților organizaționale. Mentora sesiunilor, Dorina Baltag, a oferit consultanță atât individuală, cât și de grup, analizând în detaliu planurile strategice, viziunea, misiunea, obiectivele de dezvoltare și structurile organizaționale ale fiecărei asociații.
Participanții au avut oportunitatea de a revizui și ajusta pilonii fundamentali ai activităților lor pentru a asigura dezvoltarea durabilă a organizațiilor în care activează. Feedback-ul oferit a facilitat conturarea unor direcții strategice mai clare și mai eficiente.
Sesiunile de mentorat au fost apreciate de participanți, care au evidențiat profesionalismul și utilitatea consultanței primite în procesul de consolidare și dezvoltare a organizațiilor din care fac parte.
Programul „Diaspora Impact: Creștem, Consolidăm, Capacităm” este o inițiativă destinată sprijinirii și dezvoltării capacităților asociațiilor, grupurilor de inițiativă și centrelor culturale din diaspora. Activitatea este organizată de Biroul relații cu diaspora în colaborare cu Alianța Asociațiilor de Băștinași, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ Moldova, în cadrul proiectului “Fondul de consiliere în politici”.