(022) 250-290 Linia anticorupție: 0-800-55555

33 de proiecte de dezvoltare locală vor beneficia de finanțare din bugetul de stat prin Programul „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, ediția 2026

33 de proiecte de dezvoltare locală vor beneficia de finanțare din bugetul de stat prin Programul „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, ediția 2026

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința de astăzi, lista celor 33 de proiecte care vor beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, ediția 2026. Decizia a fost adoptată prin hotărâre de Guvern și are drept scop susținerea dezvoltării locale durabile și îmbunătățirea calității vieții în comunitățile din întreaga țară.

Programul „DAR 1+3” reprezintă un mecanism de cooperare între Guvern, autoritățile publice locale, diaspora și partenerii de dezvoltare, prin care sunt mobilizate resurse financiare pentru realizarea proiectelor de interes comunitar. Contribuția Guvernului pentru fiecare proiect ajunge până la 350 de mii de lei, investiția totală alocată programului fiind de 10 milioane de lei. Autoritățile publice locale și membrii diasporei contribuie, fiecare, cu cel puțin 10% din valoarea totală a proiectului. 

Proiectele selectate pentru finanțare vizează modernizarea și dezvoltarea infrastructurii locale, inclusiv construcția și reabilitarea drumurilor și a căilor pietonale, extinderea sistemelor de iluminat stradal, măsuri de eficiență energetică, procurarea utilajelor, dezvoltarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, precum și renovarea instituțiilor de educație și cultură. 

Programul „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, este implementat prin intermediul Biroului relații cu diaspora și are drept obiectiv consolidarea cooperării dintre Guvern și diaspora, oferind autorităților publice locale oportunitatea de a implementa proiecte de dezvoltare în parteneriat cu asociațiile diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți în Republica Moldova.

LISTA PROIECTELOR BENEFICIARE ÎN CADRUL PROGRAMULUI DAR 1+3, ediția 2026

1.  Primăria or. Cimișlia, r-nul Cimișlia „Creșterea capacității serviciilor comunale prin achiziția de echipamente pentru mini autospecială”.

2.  Primăria s. Logănești, r-nul Hîncești „Amenajarea şi modernizarea curţii de acces a Gimnaziului Logăneşti din s. Logăneşti r-nul Hînceşti”.

3.  Primăria s. Cărbuna, r-nul Ialoveni „Instalarea sistemului fotovoltaic la fântâna arteziană din s. Cărbuna pentru un serviciu de apă sustenabil”.

4.  Primăria s. Copceac, UTA Găgăuzia „Modernizarea infrastructurii centrului administrativ și economic al satului Copceac prin reabilitarea drumurilor și amenajarea trotuarelor”.

5.  Primăria s. Cimișeni, r-nul Criuleni „Dezvoltarea serviciilor comunale prin achiziția unui minitractor multifuncțional, dotat cu atașament principal de tip cupă multifuncțională 4 în 1”.

6.  Primăria s. Văleni, r-nul Cahul „Siguranță pentru Văleni: modernizarea infrastructurii de securitate și orientare urbană”.

7.  Primăria com. Manta, r-nul Cahul „Energia soarelui pentru siguranță și incluziune – modernizarea iluminatului public prin instalarea unui sistem alternativ bazat pe energie verde în com. Manta”.

8.  Primăria com. Geamăna, r-nul Anenii Noi „Construcția cazangeriei pe biomasă pentru Gimnaziul Geamăna”.

9.  Primăria s. Inești, r-nul Telenești „Investim în copiii din Inești: renovarea spațiilor educaționale ale Gimnaziului”.

10.  Primăria com. Sipoteni, r-nul Călărași „Instalarea panourilor solare cu capacitatea de 60 KW pe acoperișul grădiniței „Prichindel”.

11.  Primăria s. Pelinia, r-nul Drochia „Reabilitarea pragului de acces la Casa de Cultură din satul Pelinia prin amenajarea unei căi de acces sigure și adaptate, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă”.

12.  Primăria s. Bădragii Noi, r-nul Edineț „Amenajarea unui parc modern cu scenă în aer liber în satul Bădragii Noi”.

13.  Primăria or. Telenești, r-nul Telenești „Renovarea scuarului Casei de Cultură or. Telenești”.

14.  Primăria s. Taraclia, r-nul Căușeni „Amenajarea terenului aferent monumentului Crucifix prin amenajarea unei platforme pietonale și a unei zone de odihnă echipate”.

15.  Primăria s. Filipeni, r-nul Leova „Parteneriat local pentru modernizarea infrastructurii rutiere în Filipeni: reabilitarea unei porțiuni de drum local, cu îmbunătățirea accesului pietonal și auto”.

16.  Primăria com. Gangura, r-nul Ialoveni „Modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă în comuna Gangura prin înlocuirea turnului de apă cu un rezervor din inox alimentar conform normelor sanitare”.

17.  Primăria s. Costești, r-nul Ialoveni „Cultură și inovație în satul Costești: modernizarea scenei prin instalarea sistemelor LED și a echipamentelor tehnice”.

18.  Primaria s. Chipeșca, r-nul Șoldănești „Amenajarea zonei de agrement pentru copii, tineri și seniori în s. Chipeșca”.

19.  Primăria com. Dărcăuți, r-nul Soroca „Ridicarea nivelului de trai a locuitorilor satului Dărcăuți prin repararea drumurilor locale”.

20.  Primăria com. Prepelița, r-nul Sîngerei „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale în satul Prepelița prin renovarea drumurilor de legătura cu străzile principale”.

21.  Primăria com. Răscăieți, r-nul Ștefan Vodă „Amenajarea zonei de agrement în comuna Răscăieți, r-nul Ștefan Vodă, pentru consolidarea legăturilor comunității locale cu diaspora”.

22.   Primăria com. Bahmut, r-nul Călărași „Reparația blocului alimentar din Gimnaziul Bahmut”

23.  Primăria s. Capaclia, r-nul Cantemir „Construcția unui parc fotovoltaic la a doua fântână arteziană în satul Capaclia”.

24.   Primăria com. Bulboci, r-nul Soroca „Lucrări de reparație curentă a scenei de vară și amenajare a parcului public din satul Bulboci, raionul Soroca”.

25.  Primăria s. Bolțun, r-nul Nisporeni „Consolidarea vieții culturale locale și a legăturii cu diaspora prin amenajarea scuarului comunitar din fața Centrului Cultural din satul Bolțun și dotarea acestuia cu echipamentul necesar”.

26.  Primăria s. Cobîlea, r-nul Șoldănești „Modernizarea serviciilor de salubrizare și optimizarea întreținerii drumurilor locale în satul Cobîlea prin achiziționarea echipamentelor pentru tractorul multifuncțional (lamă universală, cositoare, tocător, cisternă, mătură și împrăștietor de nisip)

27.  Primăria s.Vadul lui Isac, r-nul Cahul „Îmbunătățirea accesului și siguranței rutiere în s.Vadul lui Isac prin construcția unui segment de drum pe strada Crizantemelor”.

28.  Primăria s. Puhoi, r-nul Ialoveni „Renovarea și modernizarea bibliotecii sătești din incinta Casei de Cultură din s. Puhoi prin executarea lucrărilor de renovare interioară”.

29.  Primăria s. Cuhureștii de Sus, r-nul Florești Modernizarea infrastructurii pietonale și sporirea siguranței circulației prin extinderea și amenajarea trotuarului pe str. Ștefan cel Mare și Sfânt”.

30.  Pimăria or. Ghindești, r-nul Floresti. „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin construirea gardului la Grădinița „Guguță”, orașul Ghindești r. Florești”.

31.   Primăria s. Cuhnești, r- nul Glodeni „Străzi cu identitate – instalarea sistemului de semnalizare și informare stradală în s. Cuhnești prin montarea plăcuțelor și indicatoarelor”.

32.  Primăria Cioara, r-nul Hîncești „Viitorul începe acasă – amenajarea unui teren de minifotbal în s. Cioara, r-nul Hîncești”.

33.  Primăria s. Ciuciulea, r-nul Glodeni „Amenajarea Parcului Băștinașilor prin instalarea a două monumente comemorative dedicate profesorilor și medicilor care au activat în sat de-a lungul timpului”.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.