A 10-a ediție a Convenției Moldo-Americane s-a desfășurat la Washington

A 10-a ediție a Convenției Moldo-Americane s-a desfășurat la Washington

În perioada 19 – 21 aprilie, Ana Calinici, Secretara de Stat a Guvernului, a participat la cea de-a 10-a ediție a Convenției Moldo-Americane (MAC). Evenimentul s-a desfășurat la Washington DC, Statele Unite ale Americii (SUA) și a reunit peste 250 de membri ai diasporei din toate colțurile SUA, oficiali din America și din Republica Moldova, parteneri de dezvoltare, reprezentanți a ai mediului asociativ și de afaceri. 

În discursul său, Ana Calinici s-a referit la mecanismele de implicare a diasporei, în dezvoltarea țării de origine, menționând Programul „DAR 1+3”, dar și importanța transferului de expertiză a diasporei înalt calificate, precum și  programele de finanțare pentru reveniri profesionale pe termen scurt, și revenirea, angajarea în câmpul muncii a absolvenților moldoveni din diasporă.

„Suntem la etapa când s-au deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană și avem nevoie de experiență în diverse domenii inginerie, mediu, economie și altele. Există o limită de expertiză pe care o putem contracta în țară, astfel, avem nevoie de diaspora noastră” a adăugat, Ana Calinici.

Lucrările convenției au fost precedate de o gală festivă, în cadrul căreia membrii grupului de organizare, au primit diplome semnate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, iar fondatoarea proiectului, MAC și a asociației „Moldova AID”, Elena Dragalin, a fost decorată cu  medalia „Meritul Civic”, în semn de recunoaștere pentru consolidarea și fortificarea comunității moldovenești în SUA. Distincțiile au fost înmânate de viceprim-ministrul Mihai Popușoi și Secretara de Stat a Guvernului, Ana Calinici.

În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte cheie ce vizează dezvoltarea economică și investițiile în Republica Moldova, votul prin corespondență și implicarea civică.

Scopul principal al Convenției este de a construi o comunitate puternică și unită, menită să îmbunătățească viața moldovenilor stabiliți în America de Nord și în același timp, să ajute Republica  Moldova. Astfel, ediția din acest an s-a desfășurat sub motto-ul „Împreună, putem face diferența!” 

Convenția Moldo-Americană evidențiază importanța strategică a colaborării între Republica Moldova și SUA. Această platformă de dialog și comunicare susține extinderea conexiunilor economice, culturale și politice.

Detalii, precum și transmisiunile video de la MAC pot fi găsite pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/MoldovanConvention.US 

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.