Amenajarea parcului central din Strășeni în cadrul Programului „DAR 1+3”

Amenajarea parcului central din Strășeni în cadrul Programului „DAR 1+3”

Ca rezultat al implementării proiectului „Revitalizarea parcului Ștefan cel Mare și Sfânt prin renovarea monumentelor istorice și amenajarea zonei creative”, or. Strășeni devine tot mai atractiv pentru locuitori, creându-li-se condiții favorabile pentru a petrece timpul liber, recreere, dar și a organiza anumite activități.

Recent a fost finalizată o altă etapă de amenajare a parcului, care prevede elaborarea documentației tehnice pentru captarea și direcționarea apelor pluviale, investigația topografică și geologică, organizarea lucrărilor de construcții, precum și amenajarea terenului de agrement.

Proiectul se realizeză în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, implementat de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova prin intermediul Biroului relații cu diaspora în parteneriat cu Primăria  Străşeni, Consiliul Raional și Asociația obștească Băștinașii din Strășeni.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.