Concurs video destinat tinerilor din întreaga lume 

Concurs video destinat tinerilor din întreaga lume 

Tinerii din întreaga lume, cu vârsta cuprinsă între 12-25 de ani sunt invitați să participe la concursul video „PLURAL+”. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 30 iunie 2023.

„PLURAL+” este o inițiativă comună a Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) și a Alianței Civilizațiilor din cadrul Națiunilor Unite (UNAOC) care invită tinerii de pretutindeni, cu vârsta de până la 25 de ani să expedieze videoclipuri originale și creative, cu durata de până la 5 minute, abordând teme de migrație, diversitate, incluziune socială și alte probleme globale.

Juriul internațional format din experți cunoscuți și personalități din mass-media, împreună cu organizatorii vor selecta câte un scurt videoclip, pentru fiecare dintre cele trei categorii de vârstă (de la 12 până la 17 ani și de la 18 până la 25 de ani) care vor fi declarate câștigătoare, iar autorii acestora vor deveni beneficiari ai Distincției Juriului Internațional „PLURAL+”.

În acest an, vor fi conferite și trei Premii speciale de recunoștință: Premiul special de recunoștință pentru combaterea xenofobiei și discriminării, Premiul special de recunoștință pentru sport și umanitate și Premiul special de recunoștință pentru contribuțiile migranților în societate.

Detalii suplimentare pot fi găsite, accesând site-ul web: https://pluralplus.unaoc.org/

Întrebările pot fi adresate la adresa de email: rsoliman@iom.int

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.