(022) 250-290 Linia anticorupție: 0-800-55555

Continuă înscrierile în cadrul proiectului Job Accelerator 2.0

Continuă înscrierile în cadrul proiectului Job Accelerator 2.0

Proiectul Job Accelerator 2.0 este în plină desfășurare, iar înscrierile continuă. Doritorii de a participa în cadrul acestui proiect, care include un program de orientare în carieră pentru tinerii de acasă și din diaspora se pot înscrie, accesând formularul: https://bit.ly/3vw3iAG

Mai jos sunt prezentați mentorii din țară și din diaspora, care vor ajuta tinerii participanți să facă primii pași spre accesarea primului job.

Proiectul este organizat de A.O. MentorMe atât cu susținerea Biroului relații cu diaspora prin intermediul programului de granturi tematice Diaspora Engagement Hub, cât și a Ministerului Educației și Cercetării.

De proiect vor beneficia toți tinerii interesați, atât în Republica Moldova, cât și cei aflați în diaspora, iar circa 120 de tineri din medii dezavantajate vor beneficia de sesiuni individuale cu mentorii invitați, pentru a le susține parcursul către primul job. Conceptul acestui proiect care se desfășoară exclusiv online, presupune participarea la un curs gratuit, specializat în consiliere și orientare în carieră, care are ca scop dezvoltarea abilităților antreprenoriale și facilitarea inserției în câmpul muncii.

De asemenea, beneficiarii proiectului vor avea parte de sesiuni individuale cu mentori din Republica Moldova, în care vor pune în practică informațiile pe care le-au învățat în timpul cursului online. Astfel, 60 de mentori cu experiență internațională, aflați atât în Moldova, cât și în diasporă, vor ghida tinerii în vederea identificării unei direcții academice sau profesionale și le vor acorda suport practic în elaborarea unui dosar de aplicare, precum și pregătirea pentru un interviu de angajare. Mai multe detalii aici.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.