Diaspora Coworking Hub și-a stabilit prioritățile pentru anul 2024

Diaspora Coworking Hub și-a stabilit prioritățile pentru anul 2024

La data de 1 februarie, a avut loc atelierul de lucru al bordului Diaspora Coworking Hub, în cadrul căruia au participat atât reprezentanți ai membrilor diasporei din domeniul educației și cercetării, cât și reprezentanți ai mediului academic din țară.

Sesiunea de lucru a fost dedicată stabilirii priorităților pentru anul 2024, concentrându-se asupra  celor trei aspecte esențiale stabilite în „Foaia de parcurs  pentru mobilizarea capitalului uman al diasporei” și anume cercetare, predare și internaționalizare. Participanții, experți în diverse domenii ale educației și-au unit eforturile pentru a identifica direcții strategice menite să sprijine consolidarea capacităților universităților din Republica Moldova.

În acest context, Violina Donu, șefa BRD, a menționat că una dintre prioritățile Biroului,  stabilită în Programul Național „Diaspora 2024-2028”, constă în atragerea profesioniștilor din diasporă și instituirea unui mecanism menit să faciliteze întoarcerea de scurtă durată a conaționalilor înalt calificați, având ca scop partajarea experienței și expertizei acumulate peste hotare. Aceste reveniri vor beneficia de susținere în cadrul Programului guvernamental de granturi tematice Diaspora Engagement Hub, care va fi lansat în curând.  

Totodată, în cadrul atelierului, a fost stabilit planul de acțiuni, care urmează a fi implementat în viitorul apropiat. Aceste inițiative vizează nu doar facilitarea schimbului de experiență și expertiză între membrii diasporei înalt calificate și instituțiile din țară, dar și dezvoltarea unor proiecte comune menite să sprijine modernizarea în domeniul educației, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de cercetare și predare. 

Pe final, Violina Donu, șefa BRD a reiterat importanța consolidării legăturilor dintre diasporă și instituțiile de învățământ din țară, care ar putea contribui la dezvoltarea durabilă a sistemului educațional și de cercetare din Republica Moldova.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.