Evenimentele Zilelor Diasporei 2025

Evenimentele Zilelor Diasporei 2025

Luna august este momentul în care cetățenii Republicii Moldova revin acasă, pentru a-și revedea familia, prietenii și locurile dragi. Pentru a marca această perioadă, Biroul relații cu diaspora vă invită la o serie de evenimente dedicate moldovenilor din diasporă.

Pe parcursul lunii, în toată țara vor avea loc activități menite să creeze punți de legătură între moldovenii stabiliți peste hotare și cei de acasă: forumuri de tineret, dialoguri despre implicarea în dezvoltarea țării, excursii, festivaluri culturale și alte evenimente care pun în valoare spiritul comunitar și apartenența la Republica Moldova.

Biroul relații cu diaspora te invită să te alături acestor inițiative, să participi activ și să fii parte din comunitatea care contribuie la consolidarea legăturilor dintre Moldova și Diaspora.

Forumul „Moldovan Students United”, ediția a 2-a. Pe 1 august 2025, la Mediacor, vino să faci parte dintr-un eveniment dedicat dialogului, conectării și viitorului tinerilor moldoveni de pretutindeni. Evenimentul, organizat de Asociația „Tinerii Acasă”, are ca scop să construiască punți între tineri din țară și Diasporă, prin schimb de idei, ateliere interactive și discuții cu actori-cheie din educație, guvern și societate civilă. Detalii despre eveniment: https://www.facebook.com/events/1089276632598858/?active_tab=discussion

Programul „Diaspora*Origini*Reveniri”. Scopul Programului DOR este consolidarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale copiilor și tinerilor din diasporă cu țara de origine, Republica Moldova. În premieră, în acest an, Programul DOR se va desfășura în două serii: 4-13 august și 16-25 august 2025. Timp de 10 zile, participanții vor explora Republica Moldova și își vor îmbunătăți abilitățile de comunicare în limba română, prin intermediul activităților culturale, educative și sportive organizate în cadrul taberelor.

Primul Târg Online de Cariere pentru Diaspora Republicii Moldova. Doriți să reveniți acasă și sunteți în căutarea unor oportunități profesionale? Pentru prima dată, moldovenii din diasporă au acces la un târg de cariere online, creat special pentru a-i reconecta cu piața muncii din Republica Moldova. Pe 8–9 august 2025,  începând cu ora 14:00 (ora Moldovei), pe pe platforma: carierediaspora.md va avea loc un târg virtual al locurilor de muncă unde veți interacționa live direct cu angajatori din Moldova, vor fi expuse oportunități reale de angajare; vor fi organizate webinare, sesiuni de consiliere pentru revenirea acasă; veți afla informații despre programele guvernamentale de sprijin pentru reîntoarcere. Accesează carierediaspora.md, completează formularul de participare și fii alături de noi.

Congresul Diasporei, ediția a XI-a. Congresul Diasporei va avea loc pe 15 august curent și se va desfășura la Palatul Republicii, or. Chișinău. Este momentul în care moldovenii din diasporă se reunesc, împărtășesc idei, discută despre viitorul țării și contribuția lor la dezvoltarea Moldovei, iar autoritățile răspund la întrebările voastre. Subiecte pe care le vom pune în discuție: integrarea europeană; activism civic și lupta cu dezinformarea; tinerii din diaspora – liderii de mâine; Implicarea diasporei în dezvoltarea locală;  moldovenii din diaspora – ambasadori culturali ai RM în toată lumea.

Participarea este gratuită. Accesul la eveniment va avea loc în baza înregistrării: https://forms.gle/4Rcs1M17sUJ9d4ko9 

Cupa Diasporei 2025. Pe 16 august, începând cu ora 8:00, stadionul Dinamo din Chișinău găzduiește turneul de minifotbal „Cupa Diasporei”, un eveniment dedicat prieteniei și conexiunii dintre Republica Moldova și diaspora. Echipe formate din jucători din diaspora și de acasă se vor înfrunta pe teren într-o competiție plină de energie și spirit de echipă. La finalul turneului, trofeul „Cupa Diasporei 2025” va fi înmânat echipei câștigătoare. Vă așteptăm cu drag în tribune! Veniți să susțineți echipele favorite și să trăiți emoția unui eveniment care celebrează unitatea prin sport. Fii alături de echipa favorită în tribună: https://forms.gle/5hRCgVP6b5fJtwxv6

Drumeții. Pe 16 și 17 august te invităm să descoperi frumusețea autentică a Republicii Moldova printr-o serie de drumeții dedicate celor care revin în această perioadă. Este ocazia perfectă să te reconectezi cu natura, tradițiile și istoria locurilor pitorești, în compania echipei BRD și a oficialilor din Guvernul Republicii Moldova.

Traseele noastre te vor purta prin cele mai frumoase destinații ale țării:

  •  GAL Plaiul Codrilor;

Ce oferim? experiențe de neuitat în mijlocul naturii; povești locale și conexiuni cu rădăcinile tale; transport, gustare și prânz asigurate pentru un număr limitat de locuri (încurajăm să veniți inclusiv cu mașina personală); dialoguri informale cu oficiali din Guvern.

Forumului Tinerilor din Diasporă 2025, ediția IV-a. Ești tânăr originar din Republica Moldova, student acasă sau peste hotare? Vino pe 17 august 2025, începând cu ora 9:30, la Digital Park, Chișinău, str. Mihai Viteazu 15 și participă la forumul dedicat tinerilor organizat de Liga Studenților Originari din Republica Moldova (LSORM). Ediția din acest an, cu tema „Experiențe, parcurs, reveniri”, are ca scop principal interconectarea tinerilor din diasporă cu cei de acasă, într-un dialog deschis și constructiv, alături de reprezentanți ai sectorului public și privat. Împreună, ne dorim să construim conexiuni viabile, să promovăm implicarea tinerilor în comunitățile lor – oriunde s-ar afla – și să încurajăm revenirea acasă prin transfer de cunoștințe, idei și inițiative. Forumul LSORM este locul unde poveștile se întâlnesc, iar ideile capătă sens, detalii despre eveniment: https://www.facebook.com/share/p/1Ce1JUkzM9/

Forumul diasporei științifice: 19 august 2025, ora 11:00, Chișinău, Palatul Republicii, str. Maria Cebotari 16.

Zilele Diasporei 2025 aduc împreună 125 de localități din toată țara, peste 300 de evenimente vor avea loc în lunile iulie–august, dedicate băștinașilor de acasă și celor din diasporă. Accesează linkul și descoperă ce evenimente au loc în țară sau localitatea ta și participă: http://bit.ly/418lf86

Fie că ești student, profesionist, antreprenor sau pur și simplu revii acasă în această perioadă, te așteptăm să te alături la evenimentele dedicate. 

Împreună construim o Moldovă mai aproape de oameni, oriunde s-ar afla ei.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.