Everestul a fost cucerit de moldoveanul Vladislav Zotea
Alpinistul Vladislav Zotea, originar din Republica Moldova, a înregistrat o performanță demnă de toată aprecierea. Pe data de 19 mai, Vladislav a escaladat cel mai mare munte din lume – Everest, făcând parte dintr-o echipă formată din 8 alpiniști, și a urcat la altitudinea de 8 848 metri, de unde a arborat cu mândrie drapelul țării noastre.
Succesul i-a surâs din nou conaționalului nostru, reușind cu o zi mai târziu, pe 20 mai, să urce pe vârful muntelui Lhotse, la o înălțime de 8 516 metri.
Este de menționat că Vladislav Zotea este reprezentant al diasporei din SUA, iar alpinismul este marea sa pasiune. El a cucerit și alte culmi pe munții Kilimanjaro (Tanzania, Africa), Denali (Alaska), Munții Cascadelor (Seattle, SUA), Aconcagua (Argentina), ș.a., iar masivul Himalaya cu cele mai înalte vârfuri din lume a fost marele vis al moldoveanului.
Aflându-se în SUA, Vladislav Zotea a activat în construcții, apoi șofer de camion, iar în prezent este proprietarul unei companii de transport și logistică.
Echipa BRD l-a cunoscut prima dată în contextul Convenției Moldo-Americane (MAC8) din 2022, unde a participat un reprezentant al Biroului, lăsând impresia unui om fascinant, cu inimă mare, care ține la comunitate și este gata oricând să se implice, fiind nemărginit de mândru de Republica Moldova și limba română.
Performanțele atinse de conaționalii noștri din diasporă fac înconjurul lumii, fiind remarcate pe scară largă. Ne bucură extrem faptul că Moldova are astfel de personalități cu aspirații înalte, care ne duc faima departe de hotarele țării, chiar dacă uneori acest lucru necesită și multe sacrificii.
Exprimăm aprecierea lui Vladislav Zotea pentru acest rezultat frumos și îi dorim să atingă noi culmi care să îi aducă satisfacție și împlinire.