La sfat cu reprezentanții Ligii Studenților Originari din Republica Moldova
Pentru echipa Biroului relații cu diaspora, ziua de ieri a început cu o ședință Zoom, la care au participat reprezntanți ai Ligii Studenților Originari din Republica Moldova. Subiectele discuției au vizat planul de activitate și proiectele LSORM. Membrii Ligii, au împărtășit ideile pe care le au, manifestând interesul și deschiderea pentru a colabora cu BRD.
În mod special, aceștia s-au referit la podcastul pe care intenționează să îl lanseze în curând, cu scopul de a face cât mai vizibilă Gala Studenților Originari din Republica Moldova, care în acest an se află la a X-a ediție. În cadrul podcastului, tinerii ambițioși își propun să promoveze participanții la edițiile anterioare, dar și studenți, care sunt activi atât în țările în care își fac studiile, dar și acasă, în Republica Moldova.
Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora a salutat inițiativa echipei LSORM, de a lansa un podcast și le-a sugerat să aplice proiectul în cauză, pentru Programul ”Diaspora Engagement Hub”, făcând și o prezentare a Programului. De asemenea, Nadejda Zubco, a invitat membrii LSORM să se înregistreze pe platforma eMoldovaTa.gov.md, precizând că în acest fel activitatea Ligii, ar putea fi promovată pe site, precum și istoriile de succes, pe care tinerii urmează să le facă cunoscute publicului larg.
În aceiași ordine de idei, Violina Donu, șef adjunct al BRD a vorbit despre funcționalitățile și posibilitățile pe care le are eMoldovaTa.gov.md, precum și despre utilitatea platformei, care a fost creată cu scopul de a consolida și mai mult comunicarea și colaborarea cu asociațiile și cetățenii RM, stabiliți în afara țării.
Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii cu reprezentanții LSORM a fost, revenirea la baștină, a tinerilor studioși de peste hotare, pentru stagii în cadrul instituțiilor, din Republica Moldova, atât pentru a aduce experiența și expertiza pe care le posedă acasă, cât și pentru acumularea de noi cunoștințe și abilități. În acest context, interlocutorii și-au manifestat interesul, dar și dorința ca aceste stagii să fie remunerate, așa precum se întâmplă în țările lor de reședință.
Le mulțumim membrilor echipei LSORM, pentru sinceritate și pentru implicarea lor, pe bază de voluntariat, în activități și evenimente, ce au drept scop promovarea Republicii Moldova.