Portul popular, promovat de către diaspora din Spania
IA și costumul popular sunt parte a patrimoniului cultural românesc, ne definesc ca națiune și ne remarcă prin originalitate, fiind un tezaur prețios moștenit de la strămoșii noștri.
În aceste zile, Biroul relații cu diaspora a urmărit cu bucurie multitudinea de evenimente care au fost organizate de către membrii diasporei cu ocazia Zilei Universale a Iei. Conaționalii noștri de peste hotare au promovat IA în cel mai frumos mod, găsindu-i loc de cinste. Unul dintre aceste evenimentul cu genericul „Purtăm Ie cu mândrie” s-a desfășurat în Spania, fiind organizat de către membrii Asociației „Romania și Moldova din Elche”, condusă de Vasilisa Gindea.
Pe această cale exprimăm apreciere și recunoștință pentru contribuția membrilor diasporei adusă la promovarea valorilor și a identității noastre culturale și pentru efortul de creare a imaginii frumoase a Republicii Moldova dincolo de hotarele țării.