Prima sesiune de instruire pentru aplicare la Programul Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” anul 2021
Azi, 25 februarie, a avut loc prima Sesiune de instruire pentru aplicare la Programul Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” anul 2021.
La eveniment au participat reprezentanți ai BRD, partenerii de dezvoltare PNUD-MiLD, reprezentanți ai autorităților publice locale, Asociațiilor de Băștinași / Grupurilor de inițiativă și membri ai diasporei.
La începutul sesiunii, Nadejda Zubco, șeful Biroului relații cu diaspora a venit cu un cuvânt de salut și a prezentat rezultatele obținute privind implementarea Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” pentru anul 2020. Zinaida Adam, manager de proiect „Migrație şi dezvoltare locală” (MiDL, etapa a II-a), a relatat despre importanța continuității participării la ce-a de-a doua ediție a acestui program și despre consolidarea eforturilor comune ale Guvernului, administrațiilor publice locale, diasporei si partenerilor pentru dezvoltarea localităților din RM.
În continuare, Diana Cucoș, consultant principal al BRD, a prezentat modalitatea de aplicare, domeniile eligibile, criteriile de selectare pentru apelul de proiecte 2021 din cadrul „DAR 1+3”. Victoria Ivancioglo, coordonator de proiect MiDL a menționat despre modalitatea de colaborare și obținerea finanțării din partea PNUD Moldova pentru aplicanți la Programul sus-menționat.
La finalul seminarului, au avut loc discuții interactive în cadrul unei runde de întrebări și răspunsuri, iar participanții au apreciat desfășurarea evenimentului ca una constructivă și eficientă.