(022) 250-290 Linia anticorupție: 0-800-55555

Rezultatele proiectului DOMDE 2, prezentate în cadrul ședinței Comitetului de coordonare

Rezultatele proiectului DOMDE 2, prezentate în cadrul ședinței Comitetului de coordonare

Biroul relații cu diaspora a participat recent la prima ședință a Comitetului de coordonare al Proiectului „Dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei Republicii Moldova 2 – DOMDE 2”. Proiectul, dedicat dezvoltării și promovării antreprenoriatului social în Republica Moldova, reprezintă o inițiativă pentru sprijinirea diasporei și a migranților reveniți, contribuind la integrarea acestora în dezvoltarea economică a țării.

La ședință au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicii de Migrare, Biroului relații cu diaspora, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Agenției Veneto Lavoro și Ministerului Muncii și Politicilor Sociale din Italia, precum și beneficiari ai instruirilor organizate în cadrul proiectului. Agenda întâlnirii a inclus prezentarea rezultatelor obținute până în prezent și stabilirea priorităților pentru anul 2025.

În cadrul proiectului DOMDE 2, au fost implementate diverse acțiuni menite să consolideze capacitatea diasporei de a se implica în antreprenoriatul social, printre care: campanii de informare; traininguri dedicate dezvoltării competențelor antreprenoriale ale migranților și reprezentanților instituțiilor implicate în gestionarea migrației și economiei sociale. Sesiunile de consolidare de capacități pentru autorități publice locale și actori ai mediului asociativ, privind atragerea expertizei migranților în dezvoltarea inițiativelor de antreprenoriat social, desfășurate în anul 2024, au fost organizate cu sprijinul experților Ministerului Muncii și Politicilor Sociale din Italia și ai Agenției Veneto Lavoro din regiunea Veneția, Italia, având circa 140 de participanți din 6 raioane Cimișlia Cahul, Anenii Noi, Ialoveni, Floresti, Sîngerei  și Chișinău.

Un alt rezultat îl reprezintă realizarea studiului „Migrația și dezvoltarea antreprenoriatului social în Moldova”, care oferă o analiză detaliată a domeniului economiei sociale, evidențiază contribuția migranților reveniți și identifică oportunitățile de implicare a acestora în dezvoltarea antreprenoriatului social.

Studiul a explorat aspecte esențiale, precum: traseul migrației, experiențele de viață și de muncă în Italia, competențele dobândite de migranți, percepția economiei sociale, progresele și realizările Republicii Moldova în domeniul antreprenoriatului social, precum și interesul diasporei de a reveni și de a investi în acest sector. Acesta oferă și o serie de recomandări menite să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului social, printre care: crearea unui cadru legislativ favorabil; facilitarea accesului pe piață; promovarea conceptului de antreprenoriat social în rândul populației; încurajarea implicării active a diasporei în inițiative de economie socială.

O prioritate importantă a proiectului este dezvoltarea, în 2025, a unei platforme de e-learning destinată atât cetățenilor de peste hotare, cât și celor reveniți interesați de domeniul antreprenoriatului social.

DOMDE 2 marchează un pas semnificativ în sprijinirea inițiativelor diasporei, generând un impact social pozitiv asupra comunităților locale. Proiectul „Dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei Republicii Moldova” este implementat de către Direcția Generală Politici de Imigrare și Integrare a Ministerului Muncii și Politicilor Sociale din Italia în parteneriat cu  Agenția Veneto Lavoro, Biroul relații cu diaspora (BRD), Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Agenția Națională pentru Politici Active în Domeniul Muncii (Sviluppo Lavoro Italia S.p.A.) cu finanțarea Comisiei Europene prin intermediul Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicii de Migrare (ICMPD).

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.