Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

DIASPORA DIN SUA ȘI CANADA AU DONAT PESTE 3000 DE CĂRȚI BIBLIOTECII MUNICIPALE ”B.P. HAȘDEU”

Published on: Tue, 04/08/2014 - 00:00

8 aprilie 2014, Chișinău - Fundația Moldova AID din SUA, în colaborare cu BRD și biblioteca municipală B.P. ”Hașdeu” a inaugurat, pe 7 aprilie, sala de lectură în limba engleză, dotată cu peste 3000 de cărți. Acestea au fost colectate de către Fundația Moldova AID prin intermediul a zeci de cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți cu traiul în SUA și Canada, în localități precum Chicago, New York, Washington DC, Philadelphia, Princeton, Montreal. Cărțile au fost colectate timp de un an și jumătate.

Cu referire la acest eveniment, președinta Fundației Moldova AID, Elena Dragalin a declarat că este foarte mândră să reprezinte o parte din diaspora din Statele Unite ale Americii și din Canada, care, uniți de același  gând și viziune comună, au contribuit la înființarea unei colecții de cărți, manuale și publicații în limba engleză, care să servească publicului larg din Moldova.

”Deși, suntem foarte departe, stăm mereu cu gândul că avem un angajament, o obligație față de Republica Moldova. Acest proiect de carte este doar o fărâmitură din ceea ce ne-am dorit să putem oferi”, a afirmat Elena Dragalin.

La rândul său, Victor Lutenco, șeful BRD a declarat: ”Ca o continuare a proiectului început de către reprezentanții diasporei din SUA și Canada, mai multe asociații de moldoveni din Italia, în cadrul ultimei mele vizite în această țară, s-au arătat interesate să contribuie la extinderea sălii de lectură în limba engleză, donând cărți, sau chiar la crearea unei noi biblioteci de carte în limba italiană, ulterior - de carte în limba spaniolă, portugheză.”

Potrivit lui Victor Lutenco, BRD va contribui la extinderea proiectului, prin deschiderea în cadrul bibliotecii municipale ”B.P. Hașdeu”, a altor săli de lectură în limbile țărilor unde există diaspora moldovenească.

Fundația Moldova AID, în colaborare cu BRD și Biblioteca municipală „B.P.Hasdeu” vor organiza o serie de lecții publice, seminare și cursuri în noua sală de lectură. În acest sens, pe 7 aprilie a avut loc prima lecție publică cu genericul “Criza din Ucraina în contextul regional și global și implicațiile pentru Republica Moldova”, prezentată de Dr. Alla ROȘCA, originară din Republica Moldova, profesor de Științe Politice la Universitatea Tulane din SUA. La eveniment au participat ministrul adjunct al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iulian GROZA; șeful BRD, Victor LUTENCO; directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie BARBĂROȘIE și peste 50 de studenți de la universitățile din Chișinău. Discuțiile în cadrul lecției publice au avut loc în limba engleză.

Prima-doamnă a Republicii Moldova, Margareta Timofti a contribuit substanțial la realizarea proiectului.