Institutul Cultural Roman din Paris, Ambasada României în Republica Franceză și Biroul pentru Relații cu Diaspora din cadrul Guvernului Republicii Moldova vă invită luni, 30 iunie 2014, la ora 20.00, în Sala Bizantină a Palatului Behague din Paris la «Gândurile unei nopţi de vară», un spectacol inedit asociat valorilor și patrimoniului cultural european.
«Gândurile unei nopţi de vară » reprezintă un omagiu adus poeziei românești și este un spectacol axat pe interacțiunea dintre arta vizuală (picturi în nisip), poezie și muzica, dezvoltat ca performance de către pictoriţa Ana Munteanu din Republica Moldova, având ca performeri șapte actori francezi de la Școala Superioară din Paris (Franţa).
Spectacolul – performance « Gândurile unei nopţi de vară » - omagiu adus poeziei romanesti - se înscrie in proiectul itinerant ”Identitate si Memorie” al Asociatiei Union Interculturelle “Constellation Culture”, care are drept scop valorizarea patrimoniului local prin intermediul diversitaţii cultural-artistice, precum si sprijinirea artiștilor de excepţie. Acest proiect este realizat într-un context european și integrează diverse genuri artistice și artiști de diferite naţionalitaţi. Baza acestui proiect este promovarea artei din ţara de origine și a gazdei prin intermediul unei culturi comune.
Scenariul si regia îi aparţin lui Mihai Ţărnă, originar din Republica Moldova și se bazează pe versurile celor mai importanţi poeţi români - Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu redate într-o ambianta de muzică clasică din repertoriul marilor compozitori francezi Camille Saint-Saëns, Erik Satie, Claude Debussy; șapte actori vor recita versuri in limba franceza si romana, in timp ce artista Ana Munteanu le va ilustra in pictura pe nisip. Ana Munteanu a participat la finala concursului „Românii au talent”, unde a prezentat desenul „Veniţi acasă”, lucrare realizată cu nisip pe tablă prin metoda sand art.
Acest eveniment cultural este un răspuns la apelul venit din partea Guvernului Republicii Moldova, lansat de Premierul Iurie Leancă în cadrul primului forum online cu diaspora de a susține campania de promovare a integrăriieuropene a Republicii Moldova ”Europa - acasă”, prin organizarea de spectacole în diasporă, cu participarea artiștilor autohtoni.
”Acum implicarea și contribuția conaționalilor noștri de peste hotare la realizarea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova este extrem de importantă. Contăm pe vocea, dar și acțiunile diasporei în a transmitre un mesaj puternic de susținere a viitorului european al Republicii Moldova atât în țările în care se află acum, dar și acasă, în Republica Moldova. ”, a declarat Victor Lutenco, șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.
Parteneri institutionali: Școala Superioară de Cinema și Audiovisual (Paris,Franta), Biroul pentru Relaţiili cu Diaspora (Chișinau, R.Moldova), Creator “Iurie Bors” (Chișinau, R.Moldova), Ambasada Republicii Moldova (Paris, Franţa).
Parteneri media:Comnart – Prima Agentie de Comunicare Franco – Româna (Paris – Bucuresti), Garajul de PR (Timisoara, Romania).
Parteneri asociativi: Asociaţia Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni (Paris,Franţa), Asociaţia Jeunes Moldaves (Paris,Franţa), Asociaţia Pro-Diaspora (Paris,Franţa), Asociaţia Tous pour l’Europe (Paris,Franţa).
Multumiri:Magazinul Fantezia (Chișinau, R.Moldova)
Detalii : | www.institut-roumain.org | institut@institut-roumain.org
Contact: Liliana Rosca(coordonator de proiect): E-mail lilianarosca.culture@gmail.com Tel. + 33 625 70 22 90